Cum explică Auchan datoria la bugetul de stat menționată de Fisc

Data publicării:
Auchan Brasov Coresi 27 03 2015 4-1024x768 1

Suma de 23, 86 milioane de lei provine dintr-o amendă aplicată de către Consiliul Concurenţei în baza unei decizii din aprilie 2015 societăţii Real Hypermarket România SRL (societate preluată prin efectul fuziunii de către Auchan România SA), spune Andreea Săvulescu, manager în cadrul companiei.

Executarea acestei sancţiuni este însă suspendată în baza unei scrisori de garanţie bancară acceptată de către autorităţile fiscale în condiţiile Codului de Procedură Fiscală. Amenda mai sus menţionată este contestată, cauza aflându-se în prezent pe rolul instanţei de judecată. ”Drept urmare, precizăm că nici la data de 31.03 2016 şi nici în prezent, Auchan România SA nu înregistrează obligaţii restante la bugetul de stat”, afirmă ea.

Mai multe reţele de retail din România au datorii la stat sau la alte bugete calculate de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) în valoare totală de 161,4 milioane lei (36 milioane euro), însă cele mai multe au contestat obligaţiile fiscale restante, arată datele publicate marţi de către Fisc.

Pe lista marilor contribuabili cu datorii restante la bugetul de stat se află reţele de supermarketuri sau hipermarketuri Metro, Selgros, Auchan, Carrefour şi Mega Image.

Niciuna dintre aceste reţele nu are, în schimb, datorii restante la bugetele publice de pensii, de şomaj sau de sănătate.

Potrivit datelor publicate de Fisc, valabile pentru data de 3 mai, Metro Cash & Carry are o datorie restantă la bugetul de stat de 49,7 milioane de lei, Carrefour - 34,1 milioane lei (din care 16,8 milioane lei la principal şi 17,3 milioane lei dobânzi şi penalităţi), Selgros Cash & Carry - 29,2 milioane lei, Mega Image - 24,5 milioane lei şi Auchan - 23.,9 milioane lei.

Marţi, ANAF a publicat o listă a datornicilor mari şi mijlocii la buget, care cuprinde 186 de companii mari cu restanţe de peste 100.000 lei, care au de plată 2,6 miliarde lei, şi 2.486 de firme mijlocii cu restanţe mai mari de 50.000 de lei, cu datorii totale de 3,8 miliarde lei.

Lista cuprinde și datornici la bugetul asigurărilor de sănătate, printre care Zentiva cu 18,45 milioane lei sau Sanofi Romania cu 39,77 milioane lei, ambele companii contestând însă obligațiile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...