Cum au ajuns căpșunele românești să coste dublu față de cele din import

Data actualizării: Data publicării:
cules-de-capsuni

Au început să apară fructele şi legumele româneşti în pieţe. Mai târziu decât în alţi ani, şi la preţuri mult mai mari, uneori chiar duble faţă de produsele din import.

Producătorii spun că recolta din acest an este târzie din cauza perioadei de frig de care am avut parte în luna martie.

Plantarea multor soiuri a fost întârziată în acest fel, iar cele care în mod obişnuit apăreau în pieţe în aprilie sunt abia acum pe tarabe.

Şi nu doar atât, ci şi la preţuri mai mari decât cele din import.

Astfel, căpşunile din producţia internă, de exemplu, sunt vândute la 20 de lei, faţă de 8-10 lei cât este reţul celor aduse din Spania.

Întârzieri sunt şi la cireşe, ardei şi roşii, care, la rândul lor, vor fi mai scumpe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, transfigurat la Poliție. Reacția fostului candidat în fața camerelor de filmat FOTO
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Pro FM
Diddy, aflat în închisoare, a vorbit la telefon cu Kanye West: "E tragic. Sunt Puff Daddy în închisoare...
Film Now
Zendaya, acuzată că și-a abandonat sora vitregă: „Am trecut prin cancer și chimioterapie singură, fără niciun...
Adevarul
Tensiunile internaționale cresc după ce China a executat patru cetățeni canadieni
Newsweek
Care pensionari nu iau ajutorul de 400 lei la pensie în aprilie, deși au dreptul legal? Ce pensie au
Digi FM
Cine este John Ion Banu, candidat independent la alegerile prezidențiale. A emigrat în SUA înainte de...
Digi World
A urmat dieta carnivoră și a ajuns de urgență la spital. Cu ce probleme s-a confruntat
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Cine sunt părinții lui Owen Cooper, băiatul care joacă în Adolescence. Oameni simpli și muncitori care fac...
UTV
Andreea Bănică își îngrijorează fanii: „Am plâns ceva...”. Artista, în lacrimi pe rețelele de socializare