Conversia creditelor. Comisia juridică a eliminat plafonul de 250.000 de franci elvețieni

Data actualizării: Data publicării:
FRANC ELVETIAN 2
Foto: Gulliver/GettyImages

Comisia juridică a Camerei Deputaților a eliminat luni din proiectul legii privind conversia creditelor plafonul de 250.000 de franci elvețieni.

În forma în care a fost modificat proiectul, de prevederile acestei legi beneficiază persoanele fizice care au calitatea de consumator. A fost eliminat, cu unanimitate de voturi, alineatul care spunea că de această lege beneficiază consumatorul ale cărui credite are valoare cumulată de maximum 250.000 de franci elvețieni la momentul semnării contractului de credit.

La propunerea deputatului PSD Ana Birchall s-a votat, tot în unanimitate, ca această conversie să se facă numai prin act adițional, eliminându-se posibilitatea să se realizeze și prin hotărâre judecătorească. Astfel, conversia creditelor în franci elvețieni va avea loc prin act adițional, la cursul de schimb la data încheierii contractului.

Proiectul de lege a fost trimis luni de plen către Comisia juridică.

Votul final se va da marți.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri