VERIDICE. Apartamente noi versus apartamente vechi. Costurile ascunse ale unei achiziţii imobiliare

Data publicării:
blocuri fb sector 3

În goana după o casă, ne lăsăm de multe ori conduși de emoții, pierzând din vedere criteriile importante pe termen lung. De exemplu, dacă este nou, nu este automat și bun de cumpărat. Mai multe, aflați dintr-un nou episod „Veridice”.

Atunci când analizăm prețul, acesta este primordial influențat de locația imobilului, abia apoi de vechimea sa. Desigur, excludem din start construcțiile vechi cu risc seismic.

Doar că locuințele noi nu prea sunt în locații centrale, cum sunt cele vechi. Pe de altă parte, apartamentele vechi au nevoie de investitii care, în final, scumpesc un apartament cumpărat inițial mai ieftin. Și atunci, dacă tot urmează să ne îndatorăm pe 20 de ani, exista o cea mai bună achiziție?

Noi am făcut o simulare de calcul care implică un credit ipotecar pentru două apartamente cu trei camere: unul nou și altul vechi - ambele aflate în aceeași locație sau într-una similară. Primul lucru pe care l-am văzut este că un apartament vechi este cu peste 22.000 de euro mai ieftin decât unul nou. Se adaugă și costurile unui credit și, la final, pentru apartamentul nou ajungi să plătești în plus 19.000 de euro, față de 15.000 în cazul unuia vechi.

Prin urmare, avantaj la achiziție are apartamentul vechi. Doar că problemele uneori încep după semnarea contractului. Vechimea instalațiilor sanitare, a celor electrice, starea apartamentului sau cea a blocului în care se află, toate sunt criterii care, cel mai probabil, vor genera investitii suplimentare.

La fel de important este și scopul achiziție. Ne trebuie o locuință sau vrem o proprietate pe care s-o închiriem? În primul caz ne vom uita la distanța până la locul de muncă, o stație de metrou, o grădiniță, o școală, o piață, un hipermarket. În al doilea caz, vom dori să fie ori cât mai aproape de centru, de instituții de învățământ, ori cât mai aproape de nodurile importante de transport în comun.

Și, dacă ne întoarcem la exemplul nostru, vedem că rata pentru o casă nouă este de puțin peste 500 de euro, adică o chirie greu de obținut dacă apartamentul este prea departe de centru, în timp ce în cazul unui apartament vechi, rata ar fi de puțin peste 400 de euro, ceea ce echivalează cu o chirie sub media pieței actuale.

În concluzie, nu există un câștigător clar în lupta nou sau vechi pentru că delimitarea o vor face criteriile prezentate mai devreme și de care poate ține seama cel care cumpără.

Regăsiți aceste informații și exemplul de calcul și pe pagina de Facebook.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...