RAR anunță ITP diferențiat în România

Data publicării:
rar

Registrul Auto Român avansează legislativului două propuneri de efectuare a ITP menite să sporească siguranța în trafic. Potrivit unui comunicat al instituției, mașinile noi vor efectua prima inspecție tehnică periodică după trei ani, iar mașinile mai vechi de 12 ani vor efectua ITP anual. Informația a fost confirmată de șeful instituției pentru TVR, schimbările urmând să intre în vigoare de anul viitor.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Comunicatul RAR

„Registrul Auto Român avansează legislativului două propuneri de efectuare a ITP menite să sporească siguranța în trafic. 

1.Registrul Auto Român va propune, ca o măsură de sporire a siguranţei rutiere, în actualul context al evoluţiei parcului auto naţional, creşterea frecvenţei de efectuare a ITP pentru autoturisme începând cu vechimea de 12 ani, de la 2 ani cât este în prezent la 1 an. Instituţia noastră a fost şi va rămâne permanent foarte atentă la evoluţia şi la starea tehnică a parcului auto activ din Romania și cu precădere la tendinţele actuale generate de eliminarea timbrului de mediu.

2. Legat de acelaşi subiect al frecvenţei de efectuare a ITP pentru vehicule, dar în contrapondere cu prima măsură anunţată, RAR are în vedere şi mărirea termenului de efectuare a primului ITP pentru autoturismele noi (M1). Astfel o masina nou achiziționată va efectua primul ITP la 3 ani si nu la 2 cum este în prezent. Această diferenţiere legată de primul ITP este deja implementată pentru vehiculele utilitare uşoare cu MTMA mai mică cel mult egală cu 3.5 t (N1) care efectuează primul ITP la 2 ani iar ulterioarele anual.

1. Referitor la propunerea ca ITP să fie efectuat la 1 an pentru mașinile începând cu vechimea de la 12 ani, RAR a efectuat o serie de statistici ca bază argumentativă. Conform acestora, vârsta medie a vehiculelor ce compun acest parc activ, se situează pe un trend crescător începând încă din anul 2009 când această valoare era de 8,63 ani, ajungând anul trecut la valoarea de 12,06 ani. 

Tocmai de aceea Registrul Auto Român, ca organism şi serviciu tehnic, consideră oportună şi chiar obligatorie manifestarea unui anumit tip de reacţie, de natură tehnică, de menţinere sub control a stării tehnice a parcului auto național, de conservare şi chiar de reducere ulterioară a vechimii medii a acestuia. Această abordare nu exclude, evident, măsuri şi reacţii diverse pe care alte autorităţi sau instituţii ale statului pot să le aibă mai devreme sau mai târziu.

Este de remarcat că propunerea noastră de îndesire a ITP este permisă de legislaţia europeană, care stabileşte   doar cerinţe minimale pentru ITP inclusiv în ceea ce priveşte categoriile de vehicule supuse inspecţiilor cât şi în ceea ce priveşte frecvenţa acestora. Mai mult chiar, această vechime de 12 ani este confirmată de o prevedere similară (opţională) a noii Directive 2014/45/UE ce va intra în vigoare din mai 2018 şi care dă posibilitatea statelor membre de a introduce inspecţii suplimentare inclusiv pentru vehiculele care depăşesc 160.000 km rulaţi.

Astfel, relativ la această prevedere, pentru o aplicare mai facilă şi obiectivă, fără influenţe din partea unor elemente ce pot fi supuse fraudării (odometru), prin raportare la parcursul mediu anual general al autoturismelor în România - care este de 12.976 km, conform celor mai recente sondaje şi studii realizate de RAR privind parcursurile medii anuale pe categorii şi subcategorii de vehicule - se obţine valoarea de 12,3 ani.

De asemenea, conform datelor furnizate de analizele statistice realizate de RAR ulterior activităţilor de Control Tehnic în Trafic (CTT) şi Supraveghere a staţiilor autorizate de ITP, tot acest prag de aproximativ 12 ani vechime este cel de la care vehiculele analizate înregistrează procente de neconformitate mai mari decât procentul mediu calculat.

Este important de remarcat că această abordare referitoare la creşterea frecvenţei de efectuare a ITP pentru vehiculele mai vechi nu este una nouă, ea fiind chiar una dintre strategiile importante de creştere a nivelului de conformare tehnică a vehiculelor pe durata utilizării, inserate într-un studiu din anul 2007 comandat de Comisia Europeană şi realizat de un consorţiu internaţional condus de CITA şi din care au făcut parte organisme de cercetare, instituţii academice şi consultanţi independenţi.

De asemenea, această îndesire a ITP-urilor succesive până când devin anuale, nu este o practică izolată la nivel european. Dimpotrivă, luând în considerare informaţiile colectate şi disponibile în cazul a 13 din 23 de state care au furnizat aceste date, se înregistrează o creştere a frecvenţei de efectuare a ITP până la 1 an începând cu vechimi ale vehiculelor care pornesc de la 3 ani (Letonia) şi pot ajunge la 11 ani (Spania). Alte exemple: Austria-6, Belgia-5, Luxemburg-4.5, Olanda-9 (benzină)/4 (motorină), Polonia-6, Portugalia-9, UK-4, Slovenia-8, Suedia-7, Finlanda-6, Islanda-9.
Aşadar acestea ar fi, pe scurt, argumentele pentru care RAR intenţionează să facă această propunere de modificare legislativă. Masurile ar urma să fie implementate din 2018.

2. În privința propunerii  RAR ca pentru mașinile noi primul ITP sa fie facut la 3 ani, aceasta se încadrează printre măsurile de relaxare a activităţilor de ITP, este conformă cu practicile europene, nu afectează esenţial, conform evaluărilor realizate de alte SM, nivelul de siguranţă rutieră, având în vedere că cei mai mulţi producători au extins garanţiile acordate vehiculelor noi şi au implementate pârghii importante de ţinere sub control strict al verificărilor obligatorii impuse în această perioadă, are rolul de a încuraja achiziţia de vehicule noi dar şi de a testa impactul acestei măsuri de relaxare la nivel naţional în vederea calibrării introducerii unor eventuale alte asemenea prevederi legale, în viitor.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...