Otopeni, un aeroport din ce în ce mai aglomerat. Trafic mai mare cu 20%

Data publicării:
dz04MDAmaGFzaD03OGVmM2QzNDJjNjI2OTFjNzZmMjU4ZDhlMGE1ZTZjZQ==.thumb

Aeroportul Henri Coandă din Otopeni a înregistrat în prima jumătate a acestui an 5,91 milioane de pasageri, în creştere cu circa 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Conducerea Aeroportului este mândră de realizare deși evoluția este sinonimă cu aglomerația pe aeroport șți servicii de calitate inferioară.

Foto: Aglomerația pe aeroportul Otopeni este un fenomen din ce în ce mai frecvent

Traficul pe aeroportul internțional Otopeni/Henri Coandă ar putea depăși în acest an nivelul de 12 milioane pasageri, evoluție ce se bazează pe analiza traficului din pirma jumătate a anului, potrivit unui comunicat publicat luni de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), companie care administrează cele două aeroporturi de lângă Bucureşti (Otopeni și Băneasa), informează News.ro.

Compania susţine că datele din primul semestru creează "premisele depăşirii pragului de 12 milioane de pasageri în întreg anul 2017", deşi, din cauza aglomeraţiei tot mai mari, aeroportul le-a cerut pasagerilor, în luna iunie, să vină cu trei ore înainte de decolare, iar în prezent nu există niciun proiect clar de extindere a aeroportului pentru a face faţă traficului în creştere accelerată.

În 2016, aeroportul din Otopeni a înregistrat 10,98 milioane de pasageri, în creştere cu 18,3% faţă de anul precedent. 

Datele publicate de compania de stat care administrează cele două aeroporturi arată că aeroportul Băneasa are în continuare un trafic infim.

Aeroportul Băneasa, doar 10.000 pasageri

"Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a înregistrat, în primele şase luni ale anului 2017, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa Aurel Vlaicu, un trafic aerian de 5,92 milioane pasageri şi 61,8 mii de mişcări de aeronave (aterizări şi decolări). Din total, pe Aeroportul Henri Coandă s-au înregistrat 5,91 milioane de pasageri şi 55,7 mii de mişcări de aeronave", arată comunicatul.

Potrivit datelor oficiale transmise presei, traficul de pe aeroportul Otopeni continuă să crească în ritm accelerat, deşi serviciile aeroportului fac tot mai greu faţă numărului tot mai mare de pasageri.

"Numărul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile Bucureştiului în primul semestru din 2017 a înregistrat o creştere relevantă, de 20,5%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, creându-se astfel premisele depăşirii pragului de 12 milioane de pasageri în întreg anul 2017", precizează comunicatul, care nu oferă ratele de creştere separat pentru cele două aeroporturi, deşi aeroportul Băneasa are un trafic infim.

Ritmul rapid de creştere creează dificultăţi tot mai mari aeroportului, în lipsa oricărui proiect de extindere.

În iunie, Aeroportul Internaţional Henri Coandă le-a cerut pasagerilor, printr-un anunţ postat pe site-ul aeroportului, să se prezinte la aeroport cu trei ore înainte de ora programată a zborului, mai ales dacă au curse dimineaţa, motivând măsura prin creşterea numărului de curse pe perioada verii.

Însă aglomeraţia de pe aeroport este o realitate cu care se confruntă pasagerii de multe luni, chiar şi după ce aeroportul a luat, în 2016, câteva măsuri de adăugare a unor ghişee suplimentare pentru poliţiştii de frontieră care controlează documentele de călătorie.

"Pentru Henri Coandă am propus mai demult soluţia construirii unui terminal nou. În decembrie, pe Henri Coandă, am aşteptat o oră şi jumătate. Apar, în ore de vârf, zone de gâtuire a traficului, la filtre, la controlul paşapoartelor”, a explicat pentru News.ro, în luna martie, preşedintele Asociaţiei Piloţilor şi Proprietarilor de Avioane din România (AOPAR), Radu Merica.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...