Alesonor vrea să dezvolte "prima suburbie verde" din România, cu o investiţie estimată la 100 milioane euro.
Alesonor, dezvoltator imobiliar pe segmentul rezidenţial de lux, da startul unui nou proiect imobiliar de profil în zona de nord a Capitalei, în urma unei investiţii de aproximativ 100 milioane euro. Complexul va cuprinde peste 400 de vile verzi şi va fi dezvoltat pe o suprafaţă de 31 de hectare, potrivit wall-street.ro.
După "experienţa dezvoltării ansamblului rezidenţial Amber Gardens în comună Tunari, am ales să continuăm să investim într-un proiect reprezentativ - prima suburbia verde din România, tot zona Pipera - Tunari, cu cel mai mare potenţial de dezvoltare pe termen lung, din punct de vedere administrativ şi ca poziţionare", a declarat Alex Skouras (foto), managing partner Alesonor.
Dezvoltat pe o suprafaţă de 31 de hectare, proiectul va avea o deschidere de aproximativ un km la pădurea Băneasa. De asemenea, 85% din teren va fi fără construcţii şi va avea cel mai mic coeficient de utilizare al terenului. "Astăzi, pădurile sunt defrişate pentru a construi clădiri. Noi ne-am propus să prelungim pădurea în mijlocul comunităţii pe care o construim", a declarat Alex Skouras.
Complexul va cuprinde peste 400 de vile verzi, ce vor beneficia atât de o infrastructură completă, cât şi de proximitatea unor zone dedicate pentru familie - şcoală, grădiniţă şi afterscool, spaţiu de co-working cu săli de conferinţe, zone dedicate pentru recreere, sport, spa, restaurante şi cumpărături.