Fabrica Eberspacher a fost inaugurată la Oradea. Compania germană, care produce componente auto, îşi propune să angajeze aici până la 700 de persoane.
Noua fabrică, ridicată într-un parc industrial, se întinde pe o suprafaţă de 27.500 de metri pătraţi. Aici se vor produce catalizatori şi amortizoare de zgomote pentru producătorii europeni de automobile.
Martin Peters, managening partener: România este foarte importantă pentru că ne ajută să performăm în creşterea noastră, cu oameni foarte pricepuţi şi cu o infrastructură bine pusă la punct, deci este locul ideal pentru a construi o nouă companie. Ajutorul din partea autorităţilor a fost enorm.
Deocamdată, fabrica nu funcţionează la capacitate maximă. Investitorii se aşteaptă ca în următorii 4 ani să ajungă la peste 650 de angajaţi. Până acum, investiţia s-a ridicat la 16 milioane de euro.
Sorin Homescu, directorul general al Eberspacher România: „Le oferim (angajaţilor – n.r.) toate condiţiile, avem cantină, transport asigurat, avem un mediu de lucru foarte civilizat şi o echipă care dezvoltă performanţă.”
Compania germană se numără printre principalii dezvoltatori şi furnizori pe plan mondial în sectorul sistemelor de evacuare, sistemelor de încălzire pentru autovehicule şi al sistemelor de aer condiţionat pentru autobuze. În 2015, cifra de afaceri s-a ridicat la peste 4 miliarde de euro.
Graţian Zlibuţ, angajat: „Am făcut training-ul în Cehia, apoi în Germania, am fost instruiţi de către traineri germani.”
Emanuel Mihuţa, inginer: „Faptul că începem de la zero este foarte benefic pentru noi, ca să putem să parcurgem toţi paşii de la început.”
În Oradea există trei parcuri industriale, cu o suprafaţă de 230 de hectare, ocupate în proporţie de 70%.