Video Cum poate fi redus consumul de energie în casă, astfel încât să vă încadrați în noul plafon cu preț compensat

Data actualizării: Data publicării:
bucatarie cu diverse aparate electrocasnice
Pentru a beneficia în continuare de preț compensat la energie, consumatorii casnici trebuie să facă o economie de 45 de kW pe lună Foto: Profimedia Images

Guvernul a redus cu 15 la sută plafonul de consum lunar pentru care compensează facturile. A fost de 300 de kiloWatt oră până acum și a scăzut la 255 de kiloWatt oră. Cu alte cuvinte, românii sunt îndemnați ca la nivel individual să facă economii în același cuantum cu care alte țări din Uniunea Europeană s-au angajat să facă reduceri de consum la nivel național. Diferența de plafon din România înseamnă, practic, consumul unei mașini de spălat rufe în 20 de ore de funcționare. 

Ce înseamnă o reducere de 45 de kW a consumului?

„În fiecare casă există mai multe variante de consumatori. Unul dintre exemple se află aici: cuptorul cu microunde aduce un consum mediu de 3,4 kWh, ceea ce înseamnă 34 kW lunar. La fel, lucrurile pot fi calculate și la o mașină de spălat rufe, care în medie aduce un consum de 2 kW pe oră. Per total, la o utilizare de 20 de spălări pe un program normal ne poate aduce într-o lună un consum de 40 kW”, arată inginerul Octavian Rădan.

Alte electrocasnice care consumă mult într-o casă, mai ales în timpul verii, sunt frigiderul și aerul condiționat. Primul are un consum mediu de 30 kW pe lună, dar poate crește în funcție de cât de plin este sau de câte ori este deschis pe zi.

Aerul condiționat standard are un consum mediu pe oră de 3,4 kW. Adică, dacă funcționează 10 ore pe lună, poate consuma 34 kW.

Consumul lunar al electrocasnicelor

  • Frigider - 30 kW/ lună
  • Aer condiționat - 34 kW/ lună
  • Cuptor electric - 34 kW/ lună
  • Mașină de spălat - 40 kW/ lună

Românii, mai grijulii cu consumul

Românii au început deja să facă economie.

„N-am mai consumat nimic, decât frigiderul atât. E problemă cu economie la 200. Adică trebuie să mai folosești și mașina de spălat și ce mai e, o mașină de călcat. Nu te încadrezi, n-ai cum. Pensia - de 10 milioane. De la spital vin, pe caz de boală”, spune un bărbat.

„Cred că mergem înainte, nu avem ce să facem. Cu sau fără compensare, mergem înainte”, spune un altul.

„Avem clienți în număr din ce în ce mai mare care întreabă și se interesează de consumul produsului pe care urmează să-l achiziționeze”, spune Cosmin Burducea, managerul unui magazin de electrocasnice. „Cel mai des sunt vândute mașinile de spălat și aparatele frigorifice. Acestea sunt schimbate mai des față de celelalte, pentru că de la an la an apar noi tehnologii și implicit un consum mai mic de energie”, explică managerul.

Problema o să fie la cei care se încălzesc cu energie electrică

În privința prețurilor plafonate pentru clienții casnici, acestea au rămas la fel. Clienții casnici care vor avea un consum de până în 255 de kw pe lună vor avea un preț plafonat la 0,8 lei per kW, iar cei care vor avea un consum de până în 100 kW vor avea un preț plafonat la 0,68 per kW.

Prețuri plafonate

  • Consum până în 255 kw - 0,8 lei/kwh
  • Consum până în 100 kw - 0,68 lei/kwh

Pe vechiul plafon, aproximativ 85 la sută dintre clienții casnici se încadrau în consumul de 300 kw. Potrivit Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), doar 735.000 de clienți casnici nu se încadrau în vechiul plafon.

„Nu ar trebui să se vadă o diferență la cei care au aparate eficiente energetic, ci la cei care se încălzesc cu energie electrică. Adică problema o să vină în sezonul rece, pentru familiile care se încălzesc cu energie electrică”, spune Dana Dărăban, reprezentant ACUE.

Companiile din energie susțin că prețurile plafonate sunt mult sub costurile reale și că activitatea de furnizare și distribuție înregistrează deja pierderi de sute de milioane de euro din cauza legislației. Mai mult, modificările au fost făcute mult prea târziu, iar furnizorilor le este greu să le proceseze.

Alte sfaturi pentru a economisi energia electrică

Dacă urmează să plecați de acasă pentru mai mult de 24 de ore, setați temperatura ambientală a centralei la 16 grade C. Dacă veți fi  plecați de acasă mai mult de  2 zile, setați temperatura ambientală la 6 grade C. Foarte important este să nu opriți centrala termică, pentru că astfel va scădea brusc temperatura din locuință, iar la întoarcere va fi nevoie de o cantitate de energie mai mare pentru reîncălzirea locuinței.

Puteți reduce consumul lunar cu până la 10 la sută, dacă scoateți din priză încărcătoarele și electrocasnicele atunci când nu le folosiți

Până la 30 la sută din consumul total de energie este utilizat pentru iluminarea locuinței. Puteți înlocui becurile clasice cu cele de tip LED, care consumă de până la 5 ori mai puțin.

Pentru ca frigiderul să fie eficient energetic, evitați să îl amplasați lângă cuptor sau calorifer. Setați frigiderul la o temperatură între 1 – 4 grade Celsius, iar congelatorul la -18°C. 

În timp ce gătiți folosiți un capac. Căldura se va menține în interiorul vasului, iar mâncarea se va găti mai repede, cu un consum de energie redus. În timp ce folosiți cuptorul, evitați să deschideți ușa, pentru că astfel se pierde o cantitate mare de căldură, iar consumul de energie va crește. 

Deoarece 15 la sută din consumul total de energie este utilizat pentru încălzirea apei, folosiți mașina de spălat doar atunci când este plină. Mai mult decât atât, în acest mod, o familie poate economisi până la 11.000 litri de apă anual.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri