Cât va costa întreținerea la iarnă. ELCEN vrea să scumpească gigacaloria: majorarea se va reflecta în facturi

Data actualizării: Data publicării:
Cat va costa intretinerea la iarna, calorifer
Foto: Agerpres

ELCEN a solicitat Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) o majorare a preţului de producţie al gigacaloriei cu aproximativ 10%, a declarat, luni, Claudiu Creţu, administratorul special al celui mai mare producător de energie termică din România, scrie Agerpres.

Cat va costa intretinerea la iarna
ELCEN a solicitat Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) o majorare a preţului de producţie al gigacaloriei cu aproximativ 10%. Foto: Agerpres


Acesta a precizat faptul că solicitarea a fost necesară pentru ca societatea să-şi acopere costurile, dar şi că majorarea se va reflecta în facturile finale plătite de populaţie.

"Preţul gazului a crescut, deci în consecinţă se actualizează preţul gigacaloriei. Am solicitat ANRE actualizarea acestui preţ şi, în momentul în care vom avea aprobat acest tarif de la Autoritate, e opţiunea Primăriei Municipiului Bucureşti de a acoperi subvenţia. Noi estimăm o creştere a preţului gigacaloriei undeva în jur 10%. Dacă ANRE aprobă actualizarea, tariful gigacaloriei ar putea creşte chiar şi din această lună. Preţul gigacaloriei este compus din preţul de producere, preţul de tarif şi preţul de distribuţie. Eu vorbesc despre preţul de producere al Elcen, nu de preţul gigacaloriei care ajunge la populaţie. Preţul de producere la Elcen are mai multe categorii. În prezent, preţul pe gigacalorie care pleacă de la Elcen e undeva la 180 de lei, la care se adaugă preţ de transport şi distribuţie şi se ajunge la preţul final, de 360 - 370 de lei. Din acest preţ, Primăria Municipiului Bucureşti acoperă, prin subvenţie, un anumit procent", a spus Creţu, la finalul unei conferinţe pe teme energetice.

La sfârșitul lunii octombrie, ELCEN a demarat reorganizarea internă

În data de 22 octombrie 2018, administratorului judiciar al ELCEN a anunţat, într-un comunicat de presă, că s-a demarat reorganizarea celui mai mare producător de energie termică din România, după ce, cu o zi înainte, judecătorul sindic a confirmat planul în acest sens.

Soluţia de reorganizare a ELCEN vizează, în principal, transferul de active din patrimoniul ELCEN către compania municipală Energetica SA, aflată în subordinea Primăriei Capitalei, astfel încât sistemul de alimentare cu energie termică al Capitalei -  SACET se va centraliza în condiţiile în care şi RADET va proceda la transferul de active către Energetica.

Potrivit planului ELCEN, transferul de active şi activităţi este prevăzut să fie realizat până la finele anului 2018, cu o perioadă tranzitorie estimată la un an. De asemenea, se are în vedere şi recuperarea creanţei pe care ELCEN o deţine împotriva RADET, în valoare de 1,095 miliarde de lei. Plata creanţei este propusă să fie realizată în termen de 3 ani.

Planul de reorganizare vizează, totodată, încasarea preţului de transfer al activelor ELCEN în cuantum de 891 milioane de lei la care se adaugă investiţiile realizate pe durata procedurii, estimate la 102 milioane de lei.

Pe de altă parte, potrivit reprezentantului administratorului judiciar al ELCEN, depunerea proiectelor pentru atragerea fondurilor europene nerambursabile este vital a fi realizată până la finele anului 2018, iar Municipalitatea a asigurat că va demara, imediat după confirmarea planului, toate procedurile necesare.

"Noua companie municipală Energetica SA are ca obiectiv să atragă finanţări nerambursabile pentru investiţii în vederea alinierii capacităţilor de producţie la obligaţiile de mediu, cu termene limită de respectat până în 2023. Valoarea investiţiilor este estimată la 513 milioane de euro pentru perioada 2018-2030, din care 77 milioane de euro în următorii 4 ani", se arată în comunicatul Sierra Quadrant.

Adunarea creditorilor Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) a aprobat, în septembrie 2018, în unanimitate, planul de reorganizare al celui mai mare producător de energie termică al Capitalei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri