Consilierul lui Iohannis pe probleme economice: Măsurile populiste ale regimului Dragnea au fost un malpraxis financiar

Data actualizării: Data publicării:
cosmin marinescu
Cosmin Marinescu. Foto: presidency.ro

Consilierul prezidențial pentru probleme de politici economice și sociale, Cosmin Marinescu, a criticat într-un interviu acordat Hotnews.ro, politicile PSD, gândite de Liviu Dragnea, Darius Vâlcov și Cristian Socol. Acesta susține că teoria „wageledgrowth” invocată de unii economişti PSD nu a reprezentat decât „ambalajul științific” al unor politici pur populiste.

„Politicile economice ale PSD au urmărit mai degrabă obiective politice, care să se traducă în voturi pentru PSD, decât obiective de dezvoltare socio-economică durabilă. (...) În absența oricăror reforme structurale, creșterile de salarii și pensii s-au dus în inflație și importuri. Astfel, scăderea puterii de cumpărare a banilor a afectat tocmai persoanele ale căror venituri au crescut mai lent. Iar aceste evoluții mai degrabă subminează decât să consolideze coeziunea socială”, a declarat Marinescu.

În opinia consilierului prezidenţial, faptul că după trei ani de guvernare cu aceste politici populiste PSD a pierdut ambele runde de alegeri din 2019, europarlamentare și prezidențiale, arată că „societatea românească s-a maturizat din punct de vedere politic”, pentru că românii nu mai sunt dispuși să voteze acei politicieni care „doar aruncă câteva sute de lei în buzunar pentru a cumpăra voturi”.

Consilierul lui Klaus Iohannis vorbește și despre necesitatea folosirii fondurilor europene în economia românească, pentru a înlocui finanțarea de la bugetul de stat.

„Să ne amintim experimentele eșuate marca PSD – fonduri suverane sau parteneriate iluzorii de tip public-privat. România nu își poate permite să nu valorifice fondurile europene. Ar fi un malpraxis financiar la adresa intereselor noastre de dezvoltare (...) Până în prezent, PSD a făcut aproape o religie din celebrul PNDL, program prin care s-au alocat, adesea discreționar și pe criterii politice, zeci de miliarde de lei din bugetul național, cu rezultate încă discutabile. Foarte multe din aceste proiecte puteau fi realizate pe fonduri europene, care ar fi încurajat și calitatea guvernanței în administrația locală”, susține Cosmin Marinescu.

Totodată, Cosmin Marinescu subliniază că „deficitul bugetar trebuie bine ținut în frâu în anul 2020, pentru ca 2021 și 2022 să nu fie ani ratați, ca potențial de investiții și dezvoltare pentru România”. În acest sens, consilierul avertizează că impactul asupra deficitului bugetar din partea măsurilor suplimentare, „care nu au putut fi cuprinse în buget", impune eforturi considerabile în planul colectării fiscale.

Cosmin Marinescu compară situația economiei românești cu manevrarea unui vapor de mare tonaj. 

„Ceea ce trebuie însă să se înțeleagă este că efectele nefaste ale guvernării PSD nu pot fi înlăturate ca și când am șterge cu buretele greșeli elementare de logică economică scrise pe o tablă. Direcțiile în care o societate evoluează nu se schimbă în unghiuri ascuțite, iar guvernarea unei țări trebuie să țină cont de aceasta, de legislația existentă și de așteptările oamenilor. În acest sens, în contextul actual, schimbarea de optică și de guvernare vor aduce cu sine și schimbarea de direcție economică. Dar traseul va fi asemeni modului în care un vapor de mare tonaj își schimbă direcția: deși cârma este rotită cu repeziciune, schimbarea de direcție se face mai lent, în unghiuri și pe spații largi, după un anumit timp de la rotirea completă a cârmii”, a mai spus Marinescu, în interviul acordat Hotnews.ro.

Editor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...