România nu a exportat niciun tractor în primele șase luni din acest an, în condițiile în care producția de astfel de vehicule este în declin, iar fabrici mari precum Tractorul Brașov au fost închise după privatizări eșuate, scrie Agerpres.
Conform datelor Ministerului Economiei, anul trecut, în primele șase luni, valoarea totală exportată a depășit 30 de milioane de euro.
De asemenea, în ceea ce privește importurile, valoarea acestora a depășit, în perioada ianuarie - iunie 2016, 379,5 milioane de euro, în creștere cu 38% comparativ cu perioada similară din 2015. Pe întreg anul trecut, România a exportat 27.411 tone de tractoare în valoare de peste 64,4 milioane euro.
„Mai avem un mizilic de fabrică de tractoare. Nu mai avem fabrici pentru că le-am restructurat după mintea și ideile unora din afară care care au găsit minți identice înăuntru. Undeva pe la Câmpina, nu știu exact unde, un inginer de la Brașov cu un egiptean care a cumpărat brandul Tractorul Brașov mai face nu știu câte tractoare pe an. Fabrica de la Reghin face, de bază, asamblarea unor tractoare venite din altă parte, deci nu conceptul făcut de ei. Se pare că a început ceva la Craiova. Sunt încercări timide ale unor antreprenori, ale unor oameni care au avut o anumită experiență și care mai încearcă să facă câte ceva dar nu se poate spune că mai avem producție de tractoare”, a declarat, Cristian Pârvan, secretar general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).
El a precizat că, recent, România a rămas fără industrie de îngrășăminte.
„În Iran am avut linie de montaj cum se face la Dacia. Noi exportam kituri complete de tractoare și se montau acolo, dar s-a terminat, nu mai există așa ceva. La modul general al industriei, avem ultima industrie care s-a închis, cea de îngrășăminte. Ați auzit pe cineva că și-a pus problema: Ce facem? Importăm toate îngrășămintele noi, țară agricolă? Că în afară de Târgu Mureș nu mai face nimeni”, a precizat oficialul AOAR.
La rândul său, analistul economic Ilie Șerbănescu a spus că dacă mai există producție de tractoare în România, aceasta e realizată cu investiții străine.
„Ce mai există, dacă mai există, oricum nu e românesc. România este o gazdă pentru anumite producții dacă multinaționalele care le fac consideră această bază de producție profitabilă. Baza profitabilității este salariul mic. Să ne uităm, mai pe larg, la industria auto. Industria auto este generatoarea a cel puțin 50% din exporturile cu care România se laudă și pe seama căreia se pune creșterea economică obținută în ultimii ani dar această industrie auto e formată doar 30% din construcții auto, restul sunt volane, scaune, adică asta nu e nici rău dar nici bine că nu e valoare adăugată”, a afirmat Șerbănescu.
În anul 1989, județul Brașov era cel mai puternic industrializat, după municipiul București. Întreprinderile-fanion comuniste „Tractorul”, cu 23.000 de salariați în 1989, „Steagul Roșu”, cu 22.000 de salariați, „Rulmentul”, cu peste 10.000 de salariați, au fost închise în 2007, după ce s-a încercat privatizarea lor.
Uzina Tractorul Brașov (UTB), una dintre cele mai cunoscute fabrici de tractoare din România, s-a închis în 2007. UTB a fost înființată în anul 1925 ca fabrică româno-franceză de avioane, dar din 1946 producția a fost orientată spre fabricarea de tractoare. Până în anul 1945 au fost produse 19 tipuri de avioane, șase dintre ele fiind de concepție proprie. Începând din 1960, UTB lansează primele modele de tractoare de concepție integral românească, alături de cele cu motor Fiat. După anul 1990, fabrica a intrat într-un lent proces de privatizare. În 2006, Tractorul Brașov a vândut pe piața externă peste 90% din producție, în special în SUA, Turcia, Egipt, Serbia, Croația, dar nu a reușit să intre pe piața UE întrucât nu deținea un certificat de omologare. În noiembrie 2006, societatea brașoveană număra 1.930 de angajați.