Virgil Popescu, despre legea care interzice vânzarea participaţiilor deţinute de stat la companii: Trebuie modificată

Data publicării:
virgil popescu ministrul economiei
Virgil Popescu. Foto: gov.ro

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat joi că Legea 173/2020, prin care Parlamentul a interzis Guvernului, pe o perioadă de doi, vânzarea participaţiilor deţinute de stat la companii, trebuie modificată, informează Agerpres.

"E vorba de acea celebră lege - 173/2020, prin care Parlamentul, pe o perioadă de doi ani, a interzis Guvernului vânzarea participaţiilor statului, deţinute de stat la companii. Iar prin interpretarea Curţii Constituţionale, participaţia statului înseamnă şi acţiuni şi active. Ce se întâmplă, care este mărul otrăvit şi ce probleme o să avem dacă nu vom corecta rapid această lege? Avem în industria de apărare, pe ordonanţa 6, aprobate programe de restructurare, vorbim inclusiv de înstrăinarea anumitor active, a unor active sociale. Apoi la Compania Energetică Oltenia avem extraordinar de multe active sociale. Avem biserici, avem cimitire, avem cantine pentru care se plăteşte în continuare amortizare, se plătesc impozite, dar care nu aduc venituri, sunt prinse în programul de restructurare. În zona nucleară, în zona Nuclearelectrica, avem un memorandum prin care dorim un circuit integrat al producerii de energie electrică din punct de vedere nuclear şi în baza acestui memorandum uzina de la Feldioara trebuie vândută către Nuclearelectrica. Toate aceste lucruri sunt blocate de această lege care, după părerea mea, face foarte mult rău", a spus Popescu, la începutul şedinţei de Guvern.

El a adăugat că de la CFR Marfă "nici măcar vagoane vechi nu se mai pot vinde".

"Aş vrea să intrăm să modificăm, nu vreau să ne asumăm, noi am atacat la Curtea Constituţională, dar nu aş vrea să ne asumăm prin Guvern că suspendăm legea sau ceva, că ar fi complet neconstituţional, dar aş vrea să ne asumăm modificarea acestei legi, să vorbim clar doar de acţiuni până când vom lămuri toată problema, dar să nu blocăm, pentru că vom bloca complet activitatea companiilor", a afirmat el.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...