Reprezentanţii unui târg imobiliar dau în judecată Primăria București. Reacţia Municipalităţii

Data actualizării: Data publicării:
targ anulat

Organizatorii târgului tIMOn acuză faptul că au primit cu mare întârziere acordul de organizare, după ce au cheltuit bani buni.

ACTUALIZARE 19.39. Aurelian Bădulescu, viceprimarul Capitalei, a declarat: "Ieri, primarul a semnat acest protocol. Aşa se semnează, cu o zi înainte de intrarea în locaţie, pentru că poate te răzgândeşti. Ieri , după Spotlight, s-a debarasat zona respectivă, pentru ca astăzi la 08.30, să ne întâlnim cu solicitantul în piaţa George Enescu şi să îi predăm locaţia. Oamenii noştri s-au dus, însă din partea solicitantului nu s-a prezentat nimeni. Cred că este vorba despre incapacitatea lui de a se organiza şi de aceea a apelat la o astfel de variantă."

Viceprimarul neagă că primăria ar fi încasat 30.000 de euro de la organizatorii târgului.


Programat a se desfășura între 19-22 aprilie în Piața George Enescu, evenimentul tIMOn, anunțat și promovat încă din februarie nu se mai poate desfășura din lipsa timpului de organizare necesar amplorii unui astfel de eveniment, aspect determinat de neprimirea într-un termen rezonabil a protocolului necesar organizării evenimentului din partea Primăriei Capitalei, se arată într-un anunţ al organizatorilor, care vor da autorităţile în judecată, potrivit economica.net

Organizatorii târgului imobiliar tIMOn, care s-a desfăşurat în 33 de ediţii în 11 ani, au decis anularea evenimentului pe fondul primirii cu întârziere a unui document de la Primăria Capitalei, care le permitea organizarea spaţiului pentru târg.

Reprezentanţi ai târgului imobiliar au declarat că se fac demersurile pentru a da Primăria în judecată. Pierderea se ridică la câteva sute de mii de euro, în condiţiile în care doar campania outdoor a costat 50.000 de euro. 

Organizatorii mai spun că timpul necesar pentru organizarea acestui eveniment este de câteva săptămâni, iar documentul de care aveau nevoie de la Primărie, Protocolul privind organizarea și desfășurarea adunării publice, a fost primit cu întârziere, pe 16 aprilie, lucru care face imposibilă contractarea unor servicii adiacente, precum cele de furnizare energie, salubrizare sau pază. Organizatorii  mai spun că evenimentul a fost avizat de Primărie încă din luna februarie a acestui an, în baza unei cereri depusă în luna ianuarie. 

Primăria ar fi încasat 30.000 de euro de la organizatorii târgului pentru închirierea spaţiului din Piaţa George Enescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri