Până la 1 noiembrie, Ryanair le permitea pasagerilor să ia la bord un bagaj mic și un bagaj de mână de maximum 10 kilograme. De acum încolo, bagajele de mână de maximum 10 kilograme, care pot fi depozitate în spațiul pentru bagaje de deasupra scaunelor, vor fi permise doar celor care achită o taxă suplimentară de 6 euro, pentru îmbarcare cu prioritate.
Bagajele mai mari de 10 kilograme pot fi transportate la Ryanair la cală, trebuie lăsate la ghișeul de check-in, iar prețurile sunt de aproximativ 25 de euro.
Ryanair susține că noua politică a bagajelor de mână are ca scop reducerea întârzierilor zborurilor. Aceasta este a doua oară anul acesta când Ryanair își schimbă politica bagajelor de la bord.