Românii apreciază munca de acasă: jumătate au făcut economii, 8 din 10 se bucură că nu mai pierd timpul în trafic

Data actualizării: Data publicării:
Markets Stabilise After Turbulence Last Week
Foto: Getty Images

Aproape jumătate dintre românii care muncesc de acasă (49%) susţin că regimul de telemuncă a condus la economii financiare considerabile, iar pentru 80% dintre cetăţeni eliminarea timpului pierdut în trafic către birou reprezintă un aspect apreciat, reiese dintr-un sondaj realizat de către o companie de consultanţă imobiliară, relatează Agerpres.

Conform cercetării Cushman & Wakefield Echinox, alte avantaje ale muncii de la domiciliu sunt: îmbunătăţirea echilibrului între activitatea personală şi cea profesională (43%), mai multă libertate în gestionarea programului de lucru (40%) şi timpul suplimentar de odihnă (33%).

Pe de altă parte, cel mai mare dezavantaj îl reprezintă lipsa socializării directe cu colegii (74% dintre respondenţi), urmat de dificultăţile în separarea timpului dedicat activităţii profesionale de cel personal (44%), lipsa unui spaţiu adecvat pentru desfăşurarea activităţii (33%) şi capacitatea mai scăzută de concentrare, ca urmare a factorilor disturbatori din locuinţă (33%).

De asemenea, alte dificultăţi fac referire la gestionarea relaţiei cu clienţii şi colaboratorii (29%), problemele tehnice (26%) şi lipsa feedback-ului direct cu privire la activitatea prestată (24%).

Pe fondul acestor rezultate, datele centralizate evidenţiază faptul că există un oarecare echilibru în ceea ce priveşte descrierea generală a experienţei lucrului de acasă.

Astfel, 38% dintre respondenţi caracterizează perioada de activitate de acasă drept foarte bună sau excelentă, 34% consideră această experienţă ca fiind bună, în timp ce pentru 28% dintre aceştia perioada este nesatisfăcătoare sau chiar frustrantă.

Câți români ar lucra de acasă după ce se ridică restricțiile? Mulți preferă un program mai flexibil

Totodată, opţiunea de a lucra exclusiv de acasă după terminarea perioadei de restricţionare a activităţii este preferată de doar 3% dintre respondenţi, cei mai mulţi optând pentru un program flexibil în care să lucreze patru zile de la birou şi o zi de acasă (39% dintre respondenţi) sau trei zile la birou şi două de acasă (27%).

În medie, angajaţii intervievaţi ar opta, dacă ar avea posibilitatea, să lucreze 3,4 zile de la birou şi 1,6 zile de acasă, relevă cercetarea de specialitate.

Sondajul Cushman & Wakefield Echinox a presupus aplicarea unui chestionar online unui număr de peste 200 de angajaţi care, în mod tradiţional, lucrează de la birou, dar în ultimele săptămâni au fost nevoiţi să îşi desfăşoare activitatea de acasă, ca parte a măsurilor de distanţare socială adoptate pentru a limita răspândirea COVID-19.

Persoanele chestionate au o vârstă medie de 36 de ani şi lucrează, în special, în Bucureşti (88%). Activitatea respondenţilor se desfăşoară în domenii diverse, precum: servicii profesionale (24%), financiar (18%), real estate (17%) sau tehnologie şi telecomunicaţii (13%). În medie, cei intervievaţi şi-au desfăşurat activitatea acasă timp de 15 zile lucrătoare, înainte de completarea chestionarului.

Cushman & Wakefield Echinox, companie de consultanţă imobiliară de top pe piaţa locală, ce activează în toate segmentele pieţei imobiliare, este afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deţinut şi operat independent.

Cu venituri de 8,8 miliarde de euro, serviciile principale ale companiei sunt: consultanţă în gestionarea activelor şi investiţiilor, pieţe de capital, închirieri, administrarea proprietăţilor, reprezentarea chiriaşilor, servicii de proiect şi evaluare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Un avocat aruncă bomba: Aproape toate punctajele la pensie, calculate greșit. Se pierd mii de lei
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...