Rămâne Clujul fără investitori? Prefectura Cluj consideră că situaţia este “serioasă şi gravă”
Data publicării:
Firmele prezente în parcul industrial Tetarom III, din comuna Jucu iau în considerare relocarea producţiei din cauza problemelor legate de circulaţia mărfurilor şi a salariaţilor pe calea ferată.
FOTO: citynews.ro
Reprezentanţii companiilor din parcul industrial, printre care şi două foarte cunoscute firme la nivel internaţional, au apelat la ajutorul prefectului de Cluj, după ce apelurile lor către autorităţi au rămas fără răspuns timp de câteva luni. La rândul său, Prefectura Cluj consideră că situaţia este una “serioasă şi gravă”, scrie monitorulcj.ro.
Potrivit reprezentanţilor firmelor, fluctuaţia salariaţilor a devenit destul de mare, companiile având dificultăţi în a-şi găsi noi angajaţi, din cauza transportului către fabrici. Timpul de aşteptare la bariera de lângă parcul industrial este atât de mare, potrivit prefectului, încât oamenii pierd şi câte două ore pe drum.
Încă de la proiectarea parcului, în anul 2007, era prevăzută construirea unui drum rapid care să lege municipiul Cluj-Napoca de localitatea Jucu, precum şi o pasarelă pentru maşini care să traverseze peste calea ferată, dar acestea nu s-au realizat.
Parcul Industrial din localitatea Jucu a fost inaugurat în februarie 2008 când aici trebuia să înceapă construirea marelui proiect Nokia Village. La acel moment, compania finlandeză, mare producător de telefoane mobile, a deschis o facilitate de producţie, dar în câţiva ani a închis-o. Inaugurarea a fost precedată de o situaţie tensionată deoarece deschiderea fabricii de la Jucu a fost făcută după ce conducerea Nokia a decis să închidă producţia din oraşul german Bochum, unde oamenii au ieşit în stradă.
Parcul are o suprafaţă de 150 de hectare. Firmele din Tetarom III au creat peste 2.000 de locuri de muncă, valoarea estimată a investiţiilor depăşind 176 milioane euro.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 143 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.