Ghid pentru supraviețuirea economică: 7 elemente care te pot ajuta să treci cu bine peste criza actuală

Data actualizării: Data publicării:
angajati angajatori barbat care cearta angajatii
Foto: Guliver/GettyImages

Pentru a trece cu bine peste tensiunile actuale antreprenorii trebuie să aibă în vedere 7 elemente: oamenii, spațiile, produsele sau serviciile, furnizorii, clienții, cash-flow-ul și starea economiei. În această emisiune ne vom concentra pe furnizori și clienți, spune Adrian Vascu, în rubrica Veridice din emisiunea Business Club.

Sursele obișnuite de materii prime, componente, produse finite sau chiar servicii e posibil să nu mai funcționeze ca în trecut. Fie că vorbim despre cantități, prețuri sau termene de livrare, cu siguranță vor exista perturbări. Trebuie să analizăm foarte bine vulnerabilitățile lanțului de aprovizionare, să cunoaștem stocurile în timp real, să ne asigurăm că le consumăm responsabil, să nu blocăm bani în volume excesive și să ne asigurăm că avem alternative pentru fiecare furnizor.

De asemenea, indiferent de achiziție, este în avantajul nostru să accesăm cât mai mulți furnizori și producători români. Astfel vom întări ecosistemul economic din care noi toți facem parte și împreună vom trece mai ușor peste această perioadă. Chiar dacă va fi puțin mai greu la început, soluțiile locale ne vor da flexibilitatea de care avem nevoie pentru a ne adapta realității curente.

Același principiu se aplică și autorităților române, mai ales date fiind volumele achiziționate de stat și deficitul de stocuri la nivel european și global. Cu ceva sprijin strategic pentru aprovizionarea cu materii prime și utilaje, putem construi soluții locale care ne vor oferi control și autonomie în gestionarea măsurilor de sănătate și siguranță de care avem nevoie, contribuind în același timp și la întărirea economiei românești.

Similar procesului de analiză a furnizorilor, trebuie să privim cu atenție portofoliul de clienți și proiecte generatoare de încasări în prezent. Firmele care organizează evenimente și cele din turism deja au resimțit impactul coronavirusului prin anularea angajamentelor anterioare, ceea ce va genera un impact asupra altor domenii, precum HoReCa, transportul de persoane, agențiile de publicitate. Acestea, la rândul lor, vor genera reducerea încasărilor pentru furnizorii angrenați în business-urile lor. Alte companii au observat tendințe de creștere a prețurilor pentru anumite produse și servicii necesare în proiecte aflate în derulare, ceea ce le modifică profitabilitatea, poate chiar și capacitatea de finalizare.

Portofoliul clienților trebuie să fie cât mai fragmentat – fie că vorbim despre ponderea în totalul încasărilor, domeniul în care activează, piețele în care este prezent sau gradul de integrare a noilor tehnologii în modelul de afaceri. De asemenea, proiectele pe care ni le asumăm trebuie să fie cât mai bine diversificate ca tipologie a serviciilor prestate sau produselor livrate. Astfel, dacă apare într-o anumită zonă un blocaj, putem redirecționa mai multe resurse către cele care încă generează încasări.

Indiferent prin ce situații vom trece, important este să ne concentrăm pe soluții, colaborare și sprijin reciproc, înțelegând că transparența și acțiunea sunt aliații noștri către succes. Ne oprim aici pentru astăzi. Săptămâna viitoare revenim cu noi detalii pe tema antreprenoriatului în vremuri tensionate. Până atunci ne găsiți pe Facebook sau în aplicația mobilă "Adrian Vascu" din Google Play și Apple Store. Multă sănătate și spor la muncă!

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...