Fondul Proprietatea preferă Poșta în insolvență

Data publicării:
postas pe teren

Deoarece ar trebui să strângă de la proprii acționari bani, contrar participația sa la Poșta Română urmând să se diminueze, Fondul Proprietatea propune insolvența companiei de stat. Ministrul Comunicaţiilor respinge ideea şi spune că va continua capitalizarea.

Johan Meyer, co-manager de portofoliu în România Fondului Proprietatea, acţionarul minoritar al Companiei Naţionale Poşta Română, a propus ca alternativă la capitalizare, insolvenţa companiei. Propunerea FP a fost respinsă de ministrul Comunicaţiilor, Lucian Şova, care afirmă că procesul de capitalizare va continua, informează News.ro.

În urmă cu două luni conducerea Poștei explica nevoia capitalizării. Majorarea capitalului social este un pas important pentru consolidarea Poştei Române, spunea în octombrie directorul general interimar al CNPR, Elena Petraşcu. Aceasta a precizat că banii obţinuţi prin majorarea de capital vor fi folosiţi pentru plata datoriei către ANAF. 

Este vorba de o sumă de circa 110 milioane de lei, stabilită de Fisc în anul 2014 ca datorii la buget, după finalizarea unor controale pe anii anteriori.

În acest fel, CNPR nu va mai trebui să achite lunar rate pentru datoria către ANAF, iar veniturile companiei vor putea fi, în sfârşit, utilizate pentru dotările necesare funcţionării sale, spunea Petraşcu.

Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Lucian Şova, a convocat miercuri o întâlnire cu delegaţia Fondului Proprietatea, acţionarul minoritar al Poştei, pentru a-i prezenta ultimele acţiuni desfăşurate pentru capitalizarea operatorului naţional de servicii poştale şi a face un ultim efort în atragerea FP în procesul de capitalizare. ”Discuţiile de astăzi au eşuat”, arată un comunicat emis miercuri de minister.

Statul român vrea să investească 170 milioane de lei în capitalizarea Poştei, anunţă Ministerul Comunicaţiilor, care estimează că societatea va încheia pe profit net.

”Propunerea FP a fost respinsă cu fermitate de ministrul Comunicaţiilor, Lucian Şova care susţine că redresarea Poştei Române va fi făcută în ciuda obstrucţionărilor Fondului Proprietatea, iar procesul de capitalizare va continua. De asemenea, Lucian Şova precizează că FP dă dovadă de lipsă de proactivitate, inclusiv în susţinerea intereselor acţionarilor săi”, se menţionează în comunicat.

Poşta Română este deţinută de statul român, prin MCSI în proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea în proporţie de 25%.

“Suntem în plin proces de revizuire a necesităţilor de dotare ale CNPR, adaptate realităţilor concrete şi bazate pe pachetul de produse cu care Poşta Română a intrat pe piaţă”, a declarat directorul general interimar al companiei, Elena Petraşcu, care a participat la întâlniri.

Pentru a își păstra cota de participare la Poștă, FP ar trebui să participe cu aproape 60 de milioane lei, bani pe care FP ar trebui să îi ceară de la proprii acționari. Ori, scopul managerilor FP este acela de a asigura profiturile acționarilor, nu de a îi pune la plăți suplimentare. Aceasta explică preferința FP pentru insolvența Poștei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ciocolata Dubai, luxul care ascunde un mare fâs-tic. Ingredientele surpriză care îi păcălesc pe consumatori
Digi FM
ALEGERI ÎN SUA 2024. Cine va controla Congresul
Pro FM
Selena Gomez reacționează după noile critici legate de silueta sa: Nu-mi pasă că nu sunt subțire băț
Film Now
Christian Bale, asul transformărilor, uimește din nou. Acum cu tatuaje și cicatrici pe față, în rolul lui...
Adevarul
Nazistul care s-a revoltat împotriva cruzimii. Povestea adevărată a lui Oskar Schindler, salvatorul evreilor
Newsweek
Care pensionari NU iau bani în plus la pensie la indexarea din 1 ianuarie? Știm ce meserie au avut
Digi FM
Un român, văduv și tatăl a doi copii, mort în inundațiile din Spania. Fratele lui i-a găsit trupul fără...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Aricii din Europa, incluşi pe „lista roşie” cu specii „potenţial ameninţate cu dispariţia”. „Oamenii sunt cei...
Film Now
Samuel L. Jackson are o clauză specială în fiecare contract de film pe care-l semnează. Cerința actorului
UTV
Theo Rose a povestit ce s-a intamplat dupa despartirea de Alex Leonte. „Imi venea sa ies afara sa urlu”