Facebook a anunţat că în primele şase luni din acest an a câştigat 10,081 miliarde de dolari, aproape dublu faţă de perioada similară din 2019, cu un avans clar al afacerilor, în pofida crizei provocate de pandemia de coronavirus, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
În primul semestru, compania celei mai utilizate reţele de socializare din lume a facturat 36,423 miliarde de dolari, faţă de 31,963 miliarde în primele şase luni din 2019.
În trimestrul al doilea, căruia investitorii i-au acordat o mai mare atenţie, încasările Facebook au crescut cu 11%, până la 18,687 miliarde de dolari, profitul net situându-se la 5,178 miliarde de dolari, cu un avans interanual de 98%.
Rezultatele din al doilea trimestru contrastează cu cele din urmă cu un an, când profitul companiei a scăzut cu 50% din cauza provizioanelor destinate amenzilor de miliarde de dolari impuse de reglementatori.
Astfel, investitorii aşteptau cu atenţie rezultatele pentru a cunoaşte impactul pandemiei de coronavirus, dar criza se pare că nu a încărcat prea mult factura companiei lui Mark Zuckerberg.
Măsurile de izolare au adus mai mulți utilizatori pe rețelele sociale
De fapt, măsurile de izolare impuse în mare parte a lumii au ajutat Facebook să atragă mai multe persoane şi au făcut ca numărul de utilizatori zilnici activi să crească cu 12% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 1,79 miliarde. În iunie, reţeaua de socializare avea 2,7 miliarde de utilizatori lunari activi, în creştere tot cu 12%.
În total, circa 3,14 miliarde de persoane utilizează lunar cel puţin unul dintre principalele produse ale companiei, care în afară de Facebook includ Instagram, WhatsApp şi Messenger.
„Suntem mândri că oamenii pot avea încredere în serviciile noastre pentru a rămâne conectaţi atunci când nu se pot întâlni faţă în faţă”, a spus Zuckerberg într-un comunicat.
Reprezentanţii companiei au subliniat că în ultimele săptămâni au observat „o normalizare” a creşterii numărului de utilizatori, pe măsură ce au fost ridicate restricţiile de izolare, astfel încât se aşteaptă ca în trimestrul al treilea cifrele să rămână constante sau să scadă uşor.
Publicitatea a continuat să fie principala sursă de venituri a companiei şi, în perioada aprilie-iunie 2020, i-a adus 18,321 miliarde de dolari (plus 10%). Aceasta în pofida faptului că o serie de companii mari au decis să-şi retragă anunţurile de pe platforma de socializare după ce la jumătatea lunii iunie activiştii au declanşat o campanie pentru a cere firmelor să nu se promoveze pe Facebook din cauza dezinformării şi a mesajelor de ură pe care le distribuie.
Editor: Robert Kiss