Efectul bonei filipineze care s-a plâns Curții Constituționale. Legea ar putea fi modificată

Data actualizării: Data publicării:
bona filipineza

Legislația privind la obligația angajatorilor din România, de a acorda străinilor un anumit nivel al salariului, ar putea fi modificată. Modificările vor avea loc prin intermediul unui proiect de lege cu susținere politică.

Pentru a reduce deficitul forței de muncă și a aduce și menține muncitorii străini pe piața internă, autoritățile au făcut deja primul pas și au decis, conform datelor analizate de Profit.ro, eliminarea obligației angajatorilor de a le acorda străinilor care cer prelungirea dreptului de ședere temporară în România cel puțin salariul mediu brut pe economie. Angajatorii vor avea obligația asigurării pentru aceștia doar a salariului minim și vor plăti, totodată, taxe reduse la angajarea altora.

Modificările au fost semnate deja la nivel politic, ca modificare a unui proiect de lege, și urmează să obțină avizele finale.

Schimbările au loc după ce o bonă filipineză care lucrează pentru o familie din București a contestat la Curtea Constituțională obligația salariului mediu, susține Profit.ro.

Prevederile inițiale, datând din 2002, arătau că un muncitor străin trebuie plătit cu cel minim pe economie, spunea legislația.

Astfel OUG nr. 194/2002, ordonanța de urgență privind regimul străinilor în România, republicată în 2008 spune la articolul 56 privind Prelungirea dreptului de sedere temporară în scop de muncă: „Străinilor intrați în România în scopul angajării în muncă li se prelungește dreptul de ședere temporară, dacă (...) salariul înscris în contractul individual de muncă este cel puțin la nivelul salariului minim garantat în plată”.

Ulterior guvernul a înlocuit reperul salariu minim din OUG 194 cu salariu mediu, iar personalul înalt calificat trebuia să câștige patru salarii medii pentru a avea drept de ședere. 

Problema bonei filipineze Mildred Oria Teodoro pare a fi fost și faptul că aceasta era angajată doar patru ore pe zi, câștigând un brut de 1.314 lei sub minimul pe economie. Ori OUG 194 nu prevede nici astfel de situații, anume posibilitatea ca un muncitor străin să ia mai puțin bani nu pentru că are salariul inferior minimului pe economie, ci pentru că lucrează mai puțin de opt ore. Cazul bonei filipineze face obiectul dosarului 43D din 2018 și deși a fost înregistrat la data de 15 ianuarie se află în faza de raport la Curtea Constituțională.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...