Exclusiv Efectele crizei coronavirus: O mare firmă de turism a suspendat contractele a sute de angajați din România. A fost chemată poliția

Data actualizării: Data publicării:
protest-firma-turism-g2-travel

Sute de persoane din România angajate la compania de turism G2 Travel, care are sediul în Hong Kong, au fost anunțate vineri, cu o oră înainte de încheierea programului, ca începând de luni să nu mai vină la muncă deoarece contractele le-au fost suspendate. Măsura a fost luată din cauza scăderii vânzărilor de pachete turistice, pe fondul epidemiei de coronavirus în lume. O parte dintre angajați s-au prezentat ieri la sediul firmei din București pentru a cere explicații și spun că nu au fost lăsați să intre, fiind opriți de pază, dar și astăzi - când la fața locului a venit și un echipaj de Poliție și unul de la Jandarmerie.

Compania de turism G2 Travel, una dintre cele mai mari din lume, a închis birourile din București și Hong Kong, din cauza problemelor financiare provocate de coronavirus, potrivit surselor Digi24.ro.

Compania, reprezentată în România prin firma Global Compass Ro SRL, are pe piața locală 365 de angajați, iar în jur de 250 dintre aceștia au fost anunțați că de luni nu se vor mai putea întoarce la muncă. Nemulțumiți, zeci de angajați au venit luni și marți la sediul firmei să ceară explicații.

Ei au fost înștiințați prin WhatsApp că li se suspendă contractul. Asta înseamnă că nu vor munci și nu vor fi plătiți, deoarece nu se află nici în șomaj tehnic. Totodată, cei vizați pot să își dea demisia și să caute alt loc de muncă, dar și să conteste în instanță decizia în 45 de zile de la comunicare.

Potrivit informațiilor Digi24.ro, inițial ar fi fost afectați aproape toți angajații din România, dar în urma „unei injecții de capital” câțiva dintre angajați vor lucra în continuare, pentru a asigura situațiile de criză care ar putea apărea pentru clienții aflați deja în vacanță.

Compania a invocat forța majoră și situațiile economice neprevăzute. Deocamdată au fost închise birourile din Hong Kong, oraș-metropolă afectat de coronavirusul care s-a răspândit din provincia chineză Wuhan, și București.

„Afacerea G2HK a fost grav afectată de epidemia de Coronavirus care a început în China continentală și afectează acum multe părți ale lumii, iar guvernele au impus restricții de călătorie, clienții anulându-și pachetele turistice achiziționate pentru a nu se expune riscului de a contracta Coronavirus. Nivelul afacerilor este în prezent la cel mai mic nivel din istoria companiei”, se arată într-un document obținut de Digi24.ro.

Compania a invocat articolul 50 din Codul muncii, litera f, și articolul 1351 din Codul civil.

Global Compass Ro SRL, firma prin care funcționează în România tour-operatorul, nu a dat un termen pentru această măsură: „Efectele suspendării de drept prevăzute la art. 1 rămân în vigoare, conform legii, până la încetarea cazului de forță majoră, ce urmează a fi constatată în fiecare situație prin decizie emisă de angajator.”

Compania a fost contactată pentru un punct de vedere, iar un reprezentant ne-a transmis că un superior va reveni cu mai multe informații, însă până la această oră acest lucru nu s-a întâmplat.

De asemenea, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a fost contactată în reptate rânduri pentru un punct de vedere oficial, însă nici ea nu a dorit să facă declarații.

Angajații au depus reclamații la ITM

„Decizia (de vineri – n.red.) a fost imediată, iar imediat după înștiințare (verbală) conturile programelor interne ne-au fost blocate restricționându-ne accesul la calculatoare. Am fost obligați să ieșim din birou, aducându-se și paza la birou. Astăzi ne-am prezentat la birou, dar accesul în clădire ne-a fost restricționat de către firma de pază, cu toate că ni s-a spus 'încă sunteți angajații firmei'. Astăzi ne-am prezentat și la ITM pentru a depune reclamații. La ITM ni s-a comunicat faptul că în România nu este forță majoră, motivul firmei fiind eronat”, ne-a spus unul dintre angajați.

În urma acest sesizări, inspectorii de la protecția muncii au fost luni în control, iar firma a încheiat acte nominale de suspendare a contractului de muncă și se învocă în continuare „forța majoră”.

Ce prevede legislația în baza căreia au fost suspendate contractele de muncă

  • Articolul 50 din Codul Muncii:

Contractul individual de muncă se suspendă de drept în următoarele situaţii:
a) concediu de maternitate;
b) concediu pentru incapacitate temporară de muncă;
c) carantină;
d) exercitarea unei funcţii în cadrul unei autorităţi executive, legislative ori judecătoreşti, pe toată durata mandatului, dacă legea nu prevede altfel;
e) îndeplinirea unei funcţii de conducere salarizate în sindicat;
f) forţă majoră;
g) în cazul în care salariatul este arestat preventiv, în condiţiile Codului de procedură penală;
h) de la data expirării perioadei pentru care au fost emise avizele, autorizaţiile ori atestările necesare pentru exercitarea profesiei. Dacă în termen de 6 luni salariatul nu şi-a reînnoit avizele, autorizaţiile ori atestările necesare pentru exercitarea profesiei, contractul individual de muncă încetează de drept;
i) în alte cazuri expres prevăzute de lege.

  • Articolul 1351 din Codul Civil:

(1) Dacă legea nu prevede altfel sau părțile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forță majoră sau de caz fortuit.
(2) Forța majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil.
(3) Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs.
(4) Dacă, potrivit legii, debitorul este exonerat de răspundere contractuală pentru un caz fortuit, el este, de asemenea, exonerat și în caz de forță majoră.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...