Cresc costurile pentru firme. Economişti: În special cele noi riscă dizolvarea

Data publicării:
grafic economie economic scadere shutterstock_351882113
FOTO: Shutterstock

Introducerea de noi sarcini administrative şi fiscale pentru întreprinderi, precum obligativitatea încheierii anuale a asigurării de răspundere profesională, va avea un impact negativ foarte mare asupra start-up-urilor, avertizează Consiliul pentru IMM-uri.

Societăţile ar urma să fie obligate să încheie anual o asigurare care să acopere cel puţin cheltuielile de derulare a procedurilor de insolvenţă, dizolvare, lichidare şi radiere. În cazul în care antreprenorii nu îndeplinesc obligaţia, ONRC va putea pronunţa din oficiciu dizolvarea societăţii, pe cheltuiala sa.

Înfiinţarea de noi companii, dar şi menţinerea celor deja existente ar putea deveni astfel o adevărată provocare pentru antreprenori, dacă aceştia vor fi obligaţi la mai multă birocraţie şi la blocarea unor sume de bani. Specialiştii avertizează că firmele, mai ales cele la început de drum, riscă să nu îşi mai poată desfăşura activitatea, fiind sub ameninţarea dizolvării. În acelaşi timp, sunt descurajate iniţiativele antreprenoriale.

Florin Jianu - preşedintele CNIPMMR: „Acestă propunere reprezintă o aberaţie în sine, pentru că nu poţi să obligi fiecare firmă care se înfiinţează sau firmele existente asupra unei potenţiale închidere, radiere sau dizolvare, cu probabilitate mică”.

Ovidiu Nicolescu, profesor universitar: „Dacă ei în primul an, când nu au nici profit, le mai băgăm şi nişte prime de asigurări substanţiale, că riscul e foarte mare, i-am îngropat cu totul. Desfiinţăm firme, înfiinţăm mai puţine firme, mai puţine locuri de muncă, mai puţine oferte de produse şi servicii şi presiune psihologică asupra potenţialului întreprinzător”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri