Compania mamă a Brico Depôt cumpără Praktiker

Data publicării:
praktiker

Kingfisher, unul dintre liderii pieţei de bricolaj şi amenajări interioare din Europa şi compania mamă a Brico Depôt România, a anunţat miercuri că a semnat contractul de achiziţie a 100% din acţiunile Praktiker România de la familia Susli, pentru o sumă care nu a fost dată publicităţii.

"România are o piaţă de bricolaj şi amenajări interioare atractivă, în creştere, şi am avut mereu intenţia ca pe termen mediu să ne creştem cota de piaţă. Sub rezerva aprobării Consiliului Concurenţei, achiziţia strategică a Praktiker România, împreună cu structura magazinelor Brico Depôt, ne oferă o prezenţă puternică în toată ţara", a declarat directorul general al Brico Depôt România, Adela Smeu, potrivit News.ro.

Bricostore România, compania care operează lanţul de magazine de bricolaj Brico Depot şi care a fost achiziţionată de Kingfisher, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de peste 657 milioane de lei (146 de milioane de euro), în creştere cu 8% faţă de 2015.

Compania şi-a diminuat pierderile de la 119 milioane de lei (26,8 milioane de euro) în 2015, la 36 de milioane de lei (8 milioane de euro) în 2016. Anul trecut, compania a redus numărul de angajaţi la 840 de persoane, de la 1.075 de salariaţi în 2015.

Brico Depôt are 15 magazine în România şi aproximativ 900 de angajaţi.

Praktiker România a înregistrat în 2016 afaceri de 627 milioane lei (139 milioane euro), în creştere cu 3,3% faţă de 2015, potrivit bilanţului depus la Ministerul Finanţelor.

În 2016, retailerul a înregistrat pierderi de 2,5 milioane euro, la fel ca şi în 2015, după ce în 2014 a raportat un profit de peste 20,4 milioane euro.

Praktiker a anunţat în martie că până la finalul acestui an intenţionează să ajungă la 20 de magazine modernizate şi redeschise, din cele 27 existente la nivel naţional.

În prezent, Praktiker are 1.700 de angajaţi în cele 23 de oraşe unde există unităţi de vânzare şi o ofertă de 400 de locuri de muncă disponibile.

În prezent, trei companii autohtone - Dedeman, Arabesque şi Ambient - îşi dispută piaţa locală cu cinci multinaţionale - Praktiker, Kingfisher (a cumpărat Bricostore), Leroy Merlin (a cumpărat bauMax), Hornbach şi Mr. Bricolage.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...