CET Govora a trecut pe profit, după patru luni de insolvență

Data actualizării: Data publicării:
cet govora
Foto: Digi24

Producătorul de energie electrică și termică CET Govora a trecut pe profit începând cu luna septembrie și a ajuns la un câștig de 3,6 milioane de lei în noiembrie, după intrarea în insolvență a companiei în luna mai, se arată într-un comunicat al Euro Insol, administratorul judiciar al companiei.

cet govora
Foto: Digi24

La doar 4 luni de la preluarea mandatului de administrator judiciar, Euro Insol a reușit să profitabilizeze Complexul Energetic Govora din Râmnicu-Vâlcea. La 9 mai 2016, Tribunalul Vâlcea a deschis procedura insolvenței CET Govora ca urmare a deprecierii indicatorilor financiari-contabili: pierderi de 335 milioane lei, datorii de 438 milioane lei, capitaluri proprii negative de 96 milioane lei, disponibil bancar de doar 170.000 lei, câtă vreme doar fondul lunar de salarii depășea 10 milioane lei”, se arată în comunicatul citat de Agerpres.

Potrivit lui Remus Borza, coordonatorul Euro Insol, ca efect al măsurilor implementate de administratorul judiciar, constând în principal în: denunțarea și renegocierea a peste 100 contracte care au generat venituri suplimentare de peste 38 milioane lei, în special din creșterea prețurilor utilităților energetice furnizate către Oltchim și Uzinele Sodice Govora, reduceri de peste 13 milioane lei din renegocierea prețurilor de achiziție la materiale, echipamente, furnituri, servicii, reducerea cu 12 milioane lei a fondului de salarii, (consecința disponibilizării a 282 angajați), redefinirea și optimizarea fluxurilor și proceselor de producție, CET Govora a reușit după 5 ani să reintre pe profit, a declarat Remus Borza, coordonatorul Euro Insol.

„Astfel, de la 2 milioane lei profit înregistrat pe septembrie, urcă la 3,4 milioane lei la octombrie și 3,6 milioane lei în noiembrie. Și disponibilul bancar a crescut de la 170.000 lei la 9 mai la 43 milioane lei la 30 noiembrie 2016. De la deschiderea insolvenței și până în prezent s-au achitat peste 180 milioane lei datorii comerciale și fiscale curente, creând, astfel, premise favorabile pentru implementarea cu succes a unui plan de reorganizare”, a adăugat Borza, citat în comunicat.

Dintre cele șapte termocentrale pe cărbune funcționale azi în România, doar CET Govora înregistrează profit. În schimb, pierderile cumulate ale Complexului Energetic Hunedoara și Complexului Energetic Oltenia depășesc 2 miliarde lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...