Ce joburi vor dispărea în următorii 25 de ani și care vor fi la mare căutare

Data actualizării: Data publicării:
oameni pe strada Articol susținut de UPB
Oraşele din România ar trebui să fie specializate fiecare în domeniul care l-a consacrat, spune Dragoş Preda, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. FOTO: Getty Images

Peste 10% dintre locurile de muncă actuale vor fi automatizate în următorul deceniu. Avertismentul vine din partea unei companii americane de tehnologie care precizează că printre joburile care vor dispărea în următorii 25 de ani se numără contabilii, lucrători agricoli şi chiar muncitorii în construcţii. La mare căutare vor fi, însă, analiştii în securitate cibernetică, designerii de avatari robotici, inginerii biomedicali și cei genetici. Argumentul angajatorilor este acela că roboţii sunt mai productivi decât oamenii, nu vor concediu şi nu îşi dau demisia.

Meserii precum „creator de realitate virtuală și augmentată” ori „designer avatari robotici” par acum de domeniul SF. Însă astfel de profesii vor lua locul joburilor clasice în următorii 10 ani, iar oamenii nu vor avea altceva de făcut decât să se adapteze cerinţelor impuse de piaţa muncii.

Ciprian a absolvit Facultatea de Inginerie mecanică şi Mecatronică din cadrul Politehnicii din Bucureşti.

Ciprian Zamfir, absolvent Inginerie mecanica și Mecatronică: Eu învăț să fac roboței care merg pe un circuit. Putem programa acei roboței să facă ceea ce vrem noi. Știu să coordonez oameni, spirit de echipă și cred că doar un inginer are aceste abilități.

Sunt exact calităţile pe care le vor „vâna” recrutorii în anii următori. Tocmai pentru că 10% dintre locurile de muncă actuale vor fi automatizate în următorul deceniu şi va fi nevoie, în primul rând, de oameni inteligenţi care să programeze roboţi. Recrutorii explică de ce angajatorii vor înceta să mai investească în resursa umană.

Bogdan Badea, CEO eJobs: Sunt acele meserii care pot fi replicate de o mașină sau de un program, software, cel mai bun exemplu ar fi zona de contabil primar care în anumite segmente a fost înlocuit. O mașină poate să lucreze 24 ore, un angajat nu. Și o mașină se poate strica, dar nu își poate da demisia. Practic ai un angajat care e 24 din 24, 7 zile din 7 la dispozitia ta și nici nu cere concediu.

Ciprian Zamfir, absolvent Inginerie mecanica și Mecatronică: Prietenul meu este Tiago. Este un robot pe care îl vom vedea în maxim 10 ani în industrie. Poate fi benefic și la un spital. Acest roboțel a fost creat cu scopul de a face triajul în spitale, de a nu mai fi nevoit doctorul să meargă în salon.

Lupta cu avansul tehnologic e deja pierdută. Ce putem face este să investim în cercetare şi să ne adaptăm noii ere, spun specialiştii.

Gabriel Petrea, director adjunct Politehnica din București: Tehnologia va intra foarte mult în zona medicală, fie că vorbim de telemedicină, inginerie genetică, uitați-vă cât de mult se investește acum pentru găsirea unui vaccin, ai nevoie de tehnologie și inginerie medicală pentru a produce acest vaccin. Și agricultura e un domeniu de viitor. Dacă România nu își dezvoltă agricultura și nu ajunge la o agricultură tehnologizată, n-o să fim competitivi. La fel: chimia, biochimia, materialele inteligente. Niciodată dezvoltarea tehnologică nu a dus la șomaj masiv, ci la reorganizare, recalificare și oamenii care și-au pierdut un loc de munca într-un anumit domeniu s-au recalificat și au găsit oportunități în alte părți.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Gen. Ben Hodges
Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...