Bugetul CFR SA prevede, pentru 2017, o creştere cu 22,5 la sută a fondului de salarii, creştere care se va regăsi, în urma negocierilor cu partenerii sociali, în salariile angajaţilor, anunţă reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate.
CFR SA precizează că, după expirarea contractului colectiv de muncă, ar putea fi încheiat un act adiţional de maximum 90 de zile, pentru ca angajaţii să nu îşi piardă anumite drepturi, potrivit News.ro.
„Până în prezent conducerea CFR SA a parcurs toate etapele necesare elaborării şi promovării bugetului companiei pentru acest an, proiectul fiind deja avizat de Consiliul de Administraţie (CA) şi aprobat de Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) şi transmis ministerelor pe circuitul de avizare şi aprobare, prin emiterea hotărârii de guvern”, arată reprezentanţii companiei, adăugând că mărirea fondului de salarii cu 22,5 la sută este susţinută şi de Ministerul Transporturilor.
În cadrul negocierilor cu federaţiile sindicale, conducerea CFR SA a propus să fie semnat un act adiţional pe o perioadă de minimum 30 de zile şi maximum 90 de zile după expirarea contractului colectiv de muncă din data de 22 martie 2017, pentru ca angajaţii companiei să nu îşi piardă anumite drepturi, precum acordarea sporurilor, bonurilor de masă şi ajutoarelor sociale sau plata orelor festive, mai spun reprezentanţii companiei.