Blue Air vrea să se listeze la bursă, în trei ani

Data actualizării: Data publicării:
blue air

Compania aeriană low-cost Blue Air, cea mai mare companie aeriană românească, se pregăteşte să se listeze la bursă, însă procesul ar putea dura trei ani de zile.

”Nu o văd mai devreme de trei ani (listarea la bursă, n.r.), cam acolo e ţarget-ul nostru. Orice companie, când are o ţintă, începe din timp să construiască, să pună cărămidă cu cărămidă, să construieşti fundamentul. Dar suntem într-o fază incipientă”, a afirmat Gheorghe Răcaru, director general al companiei, pentru News.ro.

Managerul estimează că Blue Air va înregistra, în acest an, o cifră de afaceri de 400 milioane euro şi aproximativ 5 milioane de pasageri transportaţi, indicatori în creştere cu peste 35%, ca urmare a majorării frecvenţelor pe anumite rute şi a inaugurării unor rute noi.

”Estimăm un număr de cinci milioane pasageri pentru acest an, în creştere cu peste 35%. Am deschis rute noi, în special în Scandinavia: Copenhaga, Oslo, Helsinki, am crescut frecvenţele pe alte rute, am diversificat rutele interne deservite, atât în ceea ce priveşte destinaţiile, cât şi numărul zborurilor pe fiecare destinaţie, am legat Marea Neagră - Constanţa - de Cluj, Timişoara, Oradea şi Iaşi, tocmai pentru a facilita dezvoltarea turismului intern”, a declarat Răcaru.

Blue Air si Boeing a făcut marţi oficial o comandă fermă pentru şase avioane 737 MAX 8, însă îşi păstrează dreptul să mai cumpere alte două astfel de aeronave în aceleaşi condiţii, compania devenind astfel primul operator de Boeing 737 MAX din România.

În plus, Blue Air va închiria alte doisprezece Boeing 737 de la Air Lease Corporation, partenerul cu care a început în acest an colaborarea.

Blue Air a fost înfiinţata în 2004 şi s-a dezvoltat de-a lungul anilor devenind un operator aerian paneuropean, cu baze operaţionale în România, Cipru, Italia şi Marea Britanie. În anul 2016, Blue Air a devenit cea mai mare companie aeriană românească, depăşind în premieră compania de stat Tarom după numărul de pasageri transportaţi.  Compania low-cost operează zboruri către peste 100 de rute, din 16 ţări. Compania are opt baze operaţionale, în Bucureşti, Bacău, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Larnaca, Liverpool şi Torino. Pe lângă linia aeriană națională, compania are pe piață ptincipali concurenți companiile maghiară Wizz Air și pe cea irlandeză Ryanair.

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Femeia după chipul căreia a fost creată Statuia Libertății. Cum arăta muza celui mai cunoscut simbol al...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
kim jong un și vladimir putin își ciocnesc paharele cu vin
Ce îi oferă Putin lui Kim în schimbul soldaților trimiși să lupte în Kursk. „Au fost livrate Coreei de Nord...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...