Comisia Europeană verifică dacă România refuză exportul gazelor naturale

Data publicării:
gaze gazoduct

Verificările ar avea legătură cu o posibilă acţiune de împiedicare a exportului de gaze naturale, au declarat pentru HotNews.ro surse din domeniul energetic. 

Verificările au început ieri la Transgaz şi au continuat astăzi la celelalte companii vizate. Potrivit surselor citate, inspectorii DG Competition ar fi preluat accesul la computerele unor angajaţi din companiile menţionate. Potrivit surselor citate, ar fi o acţiune fără precedent în România din partea DG Competition.

Problema blocării exorturilor de gaze este mai veche. Mulţi ani, a fost aplicată o politică la nivel guvernamental de tărăgănare a exporturilor, iar acest lucru s-a reflectat asupra lipsei de investiţii a Transgaz pe partea de interconectări. De altfel, România se află chiar în procedura de infringement din această cauză.

Comisia Europeană a decis, în vara anului trecut, să trimită România în faţa Curţii de Justiţie a UE pentru că ţara nu a adoptat un plan de urgenţă privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale, obligaţie pe care trebuia să o îndeplinească de trei ani şi jumătate. România deține a doua resursă de gaze naturale din UE după Olanda. 

Autorităţile române nu au făcut demersurile necesare în vederea realizării unor investiţii de interconectare cu statele vecine, respectiv cu Ungaria şi Bulgaria.

În acest moment, interconectarea cu Ungaria este făcută prin conductă Arad-Szeged, însă doar pe sensul de import, nu şi export. În ceea ce priveşte Bulgaria, proiectul privind realizarea conducteti Giurgiu-Ruse tărăgănează de cel puţin trei ani.

Singura interconectare pe sensul de export este cu Republica Moldova prin conductă Iasi-Ungheni, însă nu foloseşte la nimic. Conducta există, însă exporturi nu se fac deoarece conducta se opreşte la Ungheni unde sunt prea puţini consumatori.

Regulamentul (UE) nr. 994/2010, pe care România trebuia să-l aplice, are ca obiectiv garantarea faptului că statele membre sunt bine pregătite pentru a face faţa unor eventuale întreruperi ale aprovizionării. 

Statele membre au avut obligaţia de a adopta aceste planuri până la data de 3 decembrie 2012. În noiembrie 2013, Comisia a trimis României o scrisoare de punere în întârziere deoarece aceasta nu a adoptat un plan naţional de urgenţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri