Comisia Europeană: Peste 14 milioane de euro pentru sprijinirea producătorilor de vin și a companiilor aeriene de pe aeroportul Sibiu

Data actualizării: Data publicării:
fonduri europene
Comisia Europeană a aprobat peste 14 milioane de euro pentru producătorii de vin și companii aeriene care operează pe aeroportul Sibiu. Foto: Guliver/ Gettyimages

Comisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de 12,4 milioane de euro (59,5 milioane de lei) pentru sprijinirea producătorilor de vin afectați de pandemia de coronavirus. De asemenea, Comisia a aprobat o schemă românească în valoare de 1,7 milioane de euro destinată companiilor aeriene care reiau sau încep să efectueze zboruri înspre și dinspre aeroportul din Sibiu.

„Comisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de 12,4 milioane de euro (59,5 milioane de lei) pentru sprijinirea producătorilor de vin afectați de pandemia de coronavirus. Schema a fost aprobată în temeiul cadrului temporar privind ajutoarele de stat. Sprijinul public se va acorda sub formă de subvenții directe.

Schema este menită să răspundă nevoilor de lichidități ale viticultorilor în cauză și să garanteze că aceștia își pot continua activitățile și își pot păstra locurile de muncă în timpul pandemiei și după aceasta.

Se preconizează că peste 1.000 de producători vor beneficia de această schemă.

Comisia a constatat că schema românească este în conformitate cu condițiile prevăzute în cadrul temporar. În special, ajutorul (i) nu va depăși 100.000 de euro per beneficiar care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole; și (ii) se acordă cel târziu până la 31 decembrie 2020. Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată și proporțională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE și cu condițiile prevăzute în cadrul temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

Comisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de 1,7 milioane de euro destinată companiilor aeriene care reiau sau încep să efectueze zboruri înspre și dinspre aeroportul din Sibiu.

Aeroportul Sibiu joacă un rol important în conectivitatea regională și internațională a țării.

Schema a fost aprobată în temeiul cadrului temporar privind ajutoarele de stat. Aceasta oferă ajutor sub formă de subvenții directe și va fi accesibilă în mod transparent tuturor companiilor aeriene interesate care își încep sau își reiau operațiunile pe aeroportul din Sibiu.

Obiectivul măsurii este acela de a sprijini activitatea operatorilor aerieni, precum și redresarea economică și viabilitatea structurală a regiunii în contextul pandemiei de coronavirus.

Comisia a constatat că schema românească este în conformitate cu condițiile prevăzute în cadrul temporar. În special, ajutorul nu va depăși 800.000 de euro pe companie și se va acorda înainte de 30 iunie 2021. Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată și proporțională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE și cu condițiile prevăzute în cadrul temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat”, arată un comunicat al Comisiei.

 

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri