Comisia de Prognoză estimează o încetinire a creşterii economice la 2,8% în acest an

Data publicării:
un om numara bani
Foto: GettyImages

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) estimează o încetinire a creşterii economiei la 2,8% în acest an, de la 4,9% în anul precedent, şi o rată a inflaţiei de 8% la sfârşitul anului, în scădere de la 16,4% la finalul anului 2022.

Cifrele prezentate de CNSP în prognoza de iarnă publicată joi nu diferă faţă de cele consemnate în prognoza de toamnă, publicată în luna octombrie a anului trecut.

Creşterea consumului va încetini la 2,4%, de la 4,6% în 2022, în timp ce pentru formarea brută de capital (investiţii) este estimată o creştere de 6,2% în 2023, faţă de 10,2% anul trecut, informează Agerpres. Pentru anul viitor, instituţia estimează un avans al PIB de 4,8% şi o inflaţie în scădere semnificativă la 3,7%.

În ceea ce priveşte comerţul, exportul de bunuri (FOB) va consemna o creştere cu 10,6% în acest an, până la 102,65 miliarde euro, în timp ce pentru importul de bunuri (CIF) este prognozat un avans de 12,5%, la 142,55 miliarde euro. Deficitul comercial FOB - CIF va urca la 39,9 miliarde de euro în 2023. Pentru 2024, exportul de bunuri este de aşteptat să crească cu 8,2%, importul de bunuri cu 8,5%, iar deficitul comercial FOB - CIF va ajunge la 43,6 miliarde euro. În 2022, creşterea exporturilor de bunuri a fost de 24,3% iar a importurilor de 28,8% cu un deficit comercial de 33,9 miliarde euro.

Deficitul de cont curent va coborî în acest an la 8,5% din PIB, de la 9,4% anul trecut, urmând ca în 2024 avansul să fie de 7,9% din PIB.

Cursul de schimb mediu va urca la 4,94 lei/euro în acest an, de la 4,93 lei/euro anul trecut urmând ca în 2024 să ajungă la 5 lei.

Pe de altă parte, rata şomajului BIM va coborî la 5,3% anul acesta, de la 5,5% în 2022, urmând ca în anul următor să ajungă la 4,8%.

Câştigul salarial mediu net lunar va urca în 2023 la 4283 lei iar în 2024 la 4738 lei.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce să oprești Wi-Fi-ul întotdeauna pe timp de noapte…
Digi FM
Imagini şocante în noaptea de Revelion. Un şofer a fost filmat în timp ce se învârte cu maşina într-un sens...
Pro FM
Fostul bodyguard al lui Whitney Houston, tentat să „renunțe la tot” de dragul cântăreței: „Siguranța ei era...
Film Now
A divorțat, iar acum iubește din nou. Fratele lui Ben Affleck, surprins alături de partenera lui mai tânără...
Adevarul
Daniel David îi răspunde lui Călin Georgescu: „Sunt surprins că un om al păcii caută, de fapt, războiul”
Newsweek
Pensia pe ianuarie intră pe card cu întârziere. Casa de pensii anunță care e motivul
Digi FM
România, inclusă de CNN printre cele mai bune locuri de vizitat în 2025. Cum este descrisă destinaţia...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Kevin Sorbo, protagonistul serialului Hercule, spune că a fost pus pe "lista neagră" de la Hollywood din...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025