Clienții H&M, revoltați de atitudinea companiei: comenzile întârzie chiar și o lună. Profitul retailerului a atins cel mai scăzut nivel în ultimii 10 ani

Data publicării:
H&M
FOTO: shutterstock

Compania suedeză Hennes & Mauritz AB este în centrul unui nou scandal: nu poate să onoreze la timp comenzile online.

H&M
FOTO: shutterstock

H&M este în consecință inundată pe pagina oficială de Facebook de plângeri ale clienților care așteaptă săptămâni la rând după o comandă făcută pe internet. Una dintre cliente spune că bebelușul ei va fi în curând „prea mare pentru produsele” comandate în urmă cu 26 de zile, în timp ce alta se își face griji, mai în glumă, mai serios, că hainele „se vor demoda” până ajung la destinație.

H&M nu ascunde că are o problemă. Construcția centrului de distribuție online din Boras, Suedia, este problema care a dus la aceste întârzieri ale comenzilor online venite din Suedia și Norvegia. Cele două țări sunt „responsabile” de 7% din vânzările directe sau online, potrivit purtătoarei de cuvânt Katarina Gustafsson.

„Ne bazăm pe înțelegerea clienților noștri și regretăm orice inconvenient pe care l-am provocat”, a spus aceasta într-un mai citat de Bloomberg.

Acestea întârzieri încurcă planurile companiei de a crește vânzările. Asta în timp ce profitul operațional al H&M a atins minimul ultimilor 10 ani în primul trimestru. În plus, lovește în plin în strategia retailerului de a se concentra mai mult pe vânzările online. Parte din plan este și construcția centrului de distribuție din Boras, care ar urma să reducă timpul standard de livrare pe care compania îl oferă în prezent, de 5-7 zile.

În tot acest timp, clienții imploră H&M să fie mai transparent și îi roagă pe reprezentanții companiei să schimbe timpul standard de livrare de 5-7 zile, dacă nu îl pot respecta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri