Premierul Marcel Ciolacu a spus că va fi prezentat, pe 1 septembrie, un plan de reducere a cheltuielilor fiscale care nu va presupune şi mărirea TVA sau creşterea contribuţiilor sociale.
Premierul a adăugat că este nevoie şi de o digitalizare a infrastructurii fiscale pentru o mai bună analiză şi coordonare.
„Pe 1 septembrie o să venim şi o să prezentăm, nu se măreşte TVA, nu se măreşte impozitarea muncii. Tot spun, unii au râs când am spus că ne trebuie o Românie ordonată, cu adevărat trebuie şi coordonată. Trebuie să înţelegem odată că bugetul statului trebuie direcţionat în zonele în care eşti deficitar şi ne arată cifrele şi analizele. Să ai aceste analize în timp real îţi trebuie o digitalizare şi să intervii cu astfel de măsuri, dar să fie cuantificate în timp", a declarat Marcel Ciolacu, vineri, cu ocazia unei vizite în judeţul Buzău, transmite Agerpres.
El a mai precizat că, în discuţiile purtate cu Comisia Europeană, a fost trasă concluzia de eliminaere unor excepţii fiscale.
„Nu poţi să dai excepţii, (...) să spui 'sunt excepţii pe viaţă', că atunci nu mai avem Cod Fiscal şi normal că acest lucru ne-a spus Comisia: nu puteţi trăi într-o lume de excepţii în funcţie de interesul unui grup de oameni sau o abordare sau o datorie a unui partid sau altul. Ce vă spun cu certitudine, medicamentele, alimentele, lucruri deja discutate la Comisie vor rămâne la 9%”, a conchis Ciolacu.
Editor : Ana Petrescu