Ce spuneau Dragnea și Tudose despre ministrul Cuc, acum doi ani

Doru Cireaşă Data actualizării: Data publicării:
razvan cuc

De-a lungul anilor trecuți, ministrul propus la Transporturi, Răzvan Cuc, s-a menținut în tabăra pro-Dragnea, inclusiv în disputele liderului PSD cu Niculae Bădălău, șeful organizației Giurgiu, de unde provine și Cuc. Acum „fidelitatea” i-a fost răsplătită de către Dragnea, în pofida unor episoade ce pun la îndoială competența ministrul propus. 

Citește și: VIDEO. Răzvan Cuc, pe vremea când era ministru al Transporturilor: „A luat cineva șpagă de la ei? Nu mai prind nicio lucrare!”

Se încadrează aici numirea unui tânăr de 29 de ani, fără experiență, la cârma celui mai mare aeroport al țării, crearea de haos în serviciile de taximetrie de la Otopeni sau rezultatele dezastruoase înregistrate de companiile subordonate Ministerului Transporturilor în mandatul său. Promisiunile încălcate privind construirea de autostrăzi nu au lipsit.

Digi 24.ro reamintește câteva episoade din mandatului lui Cuc la Transporturi de acum doi ani.

Opinia lui Liviu Dragnea

Forțat să îl schimbe, liderul PSD Liviu Dragnea îi lua la finele lui 2017 apărarea. Cuc că ”este un tânăr capabil”, dar care nu a reuşit să comunice realizările sale.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a confirmat demisia lui Cuc, pe care l-a caracterizat ca ”un tânăr bun, capabil”. ”A prezentat cum a găsit ministerul (...) Dacă ar fi găsit Ministerul Transporturilor cum îl va găsi noul ministru, roata se învârtea altfel”, a spus Dragnea.

Preşedintele Dragnea i-a reproşat lui Cuc doar abilităţile reduse de comunicare. ”Pentru faptul că nu a reuşit să comunice şi că nu a explicat cum a găsit Ministerul Transporturilor, şi-a asumat el răspunderea şi asta arată că este un om de onoare”, a mai spus Dragnea.

Episodul „taximetrie la Otopeni”

Un alt episod aparte a avut loc în perioada în care Răzvan Cuc era secretar de stat în Ministerul Transporturilor (premergătoare primul său mandat ca ministru al Transporturilor). În opinia lui Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene în guvernul Cioloș, Răzvan Cuc, a creat haos la aeroportul Otopeni încercând să rezolve problema taxiurilor. „E atât de genial omul nostru încât astăzi va deveni ministrul Transporturilor”, menţiona Ghinea la numirea lui Cuc ca ministru.

Redăm postarea lui Ghinea privitoare la Răzvan Cuc: „Mai ţineţi minte asta primăvară când nu se găseau taxiuri la aeroport? V-aţi enervat? Imaginaţi-vă cum era să îţi pese de problema asta, să lucrezi la Guvern şi să fii dus de nas de oamenii din ministere. Până la urmă am aflat că în spatele problemei era un geniu neînţeles. Omul tocmai inventase o nouă politică antiterorism şi anti-violatori de japoneze: nişte dosare de completat şi un portbagaj mai mare. E atât de genial omul nostru încât astăzi va deveni ministrul Transporturilor (...) În esenţă, dl Cuc zicea că au descoperit două ordonanţe din 2001 şi 2003 care cer că taximetriştii să fie autorizaţi şi de poliţia de frontieră şi să aibă portbagaje de 500 de litri. Evident, taximetriştii au zis pas, oricum nu aveau portbagajul aşa încăpător şi nu aveau chef de noi dosare. Dar de ce se apucase ministerul acum brusc să aplice două ordonanţe care zăceau de 12 şi 14 ani neaplicate?

Pentru ca să nu păţim atentate teroriste şi să nu mai păţim cum a fost cu japoneză omorâtă de un taximetrist acum 4 ani, zice dl Cuc. Logic, nu? Reproduc mai jos această operă de logica de public policy PSD. Este genială în felul său. Repet: ne întorsesem în timp cu taxiurile la aeroport, era haos şi scandal pentru că Ministerul Transporturilor îşi adusese aminte de două articole din două ordonanţe pe care nu le aplicase niciodată.

Întrebare: dl Cuc a vrut să enerveze lumea pe tehnocraţi? Adică a fost o conspiraţie sau a fost prostie? A fost mafia de la Otopeni care pierduse rentele din jecmaneală străinilor? Sau a fost doar prostie? Atunci m-am gândit că e prostie. Acum mă gândesc că nu”, spune Ghinea.

Cerințele dezgropate de Răzvan Cuc, privind capacitatea portbagajelor la taxiurile care deserveau Aeroportul Otopeni, au fost de fapt parte a unei licitații trucate în anii 2000 când a existat o singură firmă de taximetrie care deținea autoturisme al căror portbagaj era de capacitate mare.

Amiciția cu Narcis Neaga

Nici nu venise bine la minister și Răzvan Cuc la numit consilier personal pe Narcis Neaga, persoană răspunzătoare de managementul dezastruos al lucrărilor la lotul 3 al autostrăzii Sibiu – Orăștie și care și acum continuă să dețină interimar funcția de director al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România.

Numirea a avut loc la doar două săptămâni după ce Răzvan Cuc a preluat portofoliul de ministru al Transporturilor și în pofida faptului că  Narcis Neaga era sub cauțiune într-un dosar DNA privind lotul 3 al autostrăzii Sibiu Orăștie  care înregistra numeroase probleme de calitate.

Victimă predilectă a ironiilor lui Mihai Tudose

Ministrul propus pare a fi fost și ținta preferată a ironiilor fostului premier Mihai Tudose.

Premierul a arătat în acei ani o atitudine ostilă, reproşându-i ministrului Transporturilor pierderile de la TAROM şi numirea managerului, pentru care Cuc a girat. "Domnule ministru, acum patru luni v-am întrebat de ce i-aţi prelungit mandatul celui de la TAROM şi mi-aţi spus că vă asumaţi şi că aveţi încredere în el, aşa este?", a fost întrebarea premierului care a aşteptat doar confirmarea, după care a continuat să vorbească oprindu-şi interlocutorul cu un simplu "Mulţumesc".

"104 milioane pierderi pe şase luni, CFR Marfă pierderi, CFR Călători pierderi. Înţeleg că e o echipă foarte bună, dar nu mergeţi în direcţia bună. Nu ştiu ce vedeţi bun în asta", a continuat premierul Mihai Tudose.

Premierul a mai spus că s-au făcut verificări şi că trebuia ca nişte oameni din Ministerul Transporturilor să verifice anumite tronsoane de autostrăzi. "Noi am verificat. Acolo nu a fost nimeni", a spus Tudose.

"Ştiţi că cei care au fost desemnaţi de dumneavoastră în urmă cu două luni ca responsabili din partea Ministerului pe diverse tronsoane de autostrăzi să se ducă acolo nu au fost niciunul", i-a reproşat premierul ministrului Cuc. Erau anii în care Răzvan Cuc promitea „să se suie pe buldozer”.

Reamintim că atunci a fost întrebat ce îl recomandă pe Eugen Davidoiu pentru funcția de director general al TAROM, în condițiile în care acesta a deținut funcții de conducere în mai multe companii naționale, printre care "Electrica Serv" și Societatea Națională a Lignitului Oltenia. Tot Cuc a numit un tânăr de doar 29 de ani, fără experiență, în funcția de șef al Aeroportului Otopeni.

Într-o ședință de Guvern, Mihai Tudose l-a întrebat pe Răzvan Cuc dacă mai are multe „cotețe de expropriat” pentru o autostradă.

Promisiuni nerespectate

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, spune că până la finele anului 2017 urmau să fie 600 de kilometri de autostradă scoşi la licitaţii pentru a fi construiţi.

„Până la sfârşitul anului vom lansa proiecte de 600 de kilometri de autostradă. Până acum au fost 93 de kilometri de autostradă şi 121 de kilometri de drum de mare viteză. Aici mă refer la Piteşti – Sibiu, Centura de Sud a Bucureştiului, Drumul de mare viteză Piteşti – Craiova", spunea el.

„Urmează în perioada următoare să lansăm secţiunile Suplacu de Barcău – Borş, Suplacu de Barcău – Mihăieşti din Autostrada Transilvania, secţiunile 2,3 şi 4 din Sibiu – Piteşti, Centura de Nord a Capitalei la profil de autostradă şi Autostrada Montana Târgu Mureş – Ditrău- Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni, proiectare şi execuţie până la sfârşitul anului", a detaliat ministrul.

Acesta a menţionat că până la sfârşitul lunii octombrie va fi scoasă la licitaţie întreagă autostradă Sibiu – Piteşti. „Pe secţiunea 4 din Sibiu – Piteşti avem studiul de fezabilitate şi vom lansa procedura de achiziţie pentru proiectare şi execuţie până la sfârşitul lunii august. Firma care elaborează studiul de fezabilitate are termen până în luna august să ne aducă şi secţiunile 2 şi 3, pentru a lansa procedurile pentru secţiunile 2 şi 3 în luna octombrie. Deci, până la sfârşitul lunii octombrie vom avea tot Sibiu – Piteşti lansat", a mai spus Răzvan Cuc.

Din toate aceste promisiuni s-a făcut foarte puțin. Sibiu – Pitești, autostrada Târgu Mureș – Iași, centura autostradă București nu au fost nici până acum scoase la licitație.

Răzvan Cuc promitea loturile 3 şi 4 din autostrada Lugoj – Deva, nici acum terminate, respectiv din autostrada Sebeş – Turda, dar şi la cei trei kilometri de la intrarea în Capitală ai autostrăzii Bucureşti – Ploieşti (secțiuni definitivate după plecarea sa de la minister în 2017).

„Secţiunea E din lotul 2 Lugoj – Deva, cu tunelurile pentru carnivore mari, va fi scoasă din contract şi va fi relicitată în cursul acestui an. Loturile 3 şi 4 din Lugoj – Deva mi-am asumat că le vom termina în acest an. Din acest motiv mă voi muta pe şantiere, pe Sebeş – Turda, loturile 3 şi 4", susținea ministrul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
profimedia-0937240384
Controversatul republican Matt Gaetz se retrage de la nominalizarea pentru procuror general al SUA...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...