Pentru fumătorii care cumpără, zilnic, un pachet de ţigări, la un preţ de 16 lei, cea mai bună metodă pentru a economisi bani este să renunţe la acest viciu. Prin urmare, dacă, începând de astăzi decideţi să puneţi într-o puşculiţă această sumă, la finalul lunii veţi avea nu mai puţin de 464 de lei.
Cu aceşti bani, puteţi plăti întreţinerea pe o lună la un apartament de 2 camere sau vă puteţi lua un bilet de avion, dus-întors, Bucureşti- Paris.
Mergem mai departe cu experimentul. Imaginaţi-vă că puşculiţa dumneavoastră este un depozit bancar, pe care îl alimentaţi zilnic cu 16 lei. Dacă nu vă atingeţi de aceşti bani, timp de un an, la 1 februarie 2017, veţi număra 5.840 de lei. Cu acești bani puteţi cumpărsa un televizor led cu diagonala de 56 cm, un frigider Clasa A No frost şi o bicicletă.
Dacă iubiţi călătoriile, atunci puteţi mege într-o croazieră în Havana, Jamaica, Insulele Cayman şi Mexic, cu o durată de 8 zile. Preţul porneşte de la 5530 lei.
Dacă sunteţi însă ceva mai activ, puteţi începe o afacere, în apicultură, de exemplu, cu o investiţie de 6.000 de lei. Dacă o ţineţi tot aşa, aflaţi că renunţarea la fumat, pe o perioadă de cinci ani, vă poate aduce în garaj o maşină nou-nouţă, de producţie autohtonă.
Mâine, în cadrul rubricii „Buzunarul tău”, veți afla ce este mai rentabil pentru buzunarul dumneavoastră: să vă duceţi copilul la creşă sau să angajaţi o bonă.
Citiți și: