Carrefour vrea să vândă produse românești în străinătate

Data publicării:
carrefour mediafax

Telemea, cozonac, zacuscă sau miere, toate făcute în România, ar putea apărea în scurt timp și pe rafturile Carrefour din Italia. Conducerea companiei face în prezent o analiză pentru a identifica magazinele unde vor putea fi duse produsele românești.

„Și toată această creștere de competiție face competiția din ce în ce mai dificilă și prețurile devin din ce în ce mai jos”, explică Arnaud Dussaix, director operațional la Carrefour România.

Ce încasări a avut în România

Peste 90 la sută din produsele alimentare marcă proprie comercializate de Carrefour în România sunt fabricate în România. În total, comerciantul pune pe rafturile sale din România circa 1.400 de articole alimentare și nealimentare. Acestea îi aduc 13 la sută din vânzările totale.

Exportul de produse românești poate aduce un impuls vânzărilor Carrefour. Anul trecut, comerciantul a avut încasări în România de 986 de milioane de euro, cu doar trei procente peste 2011, în ciuda extinderii rețelei de magazine. Carrefour are o prezență puternică în Italia, unde deține peste 1.200 de magazine, adică 12 la sută din totalul la nivel mondial.

Carrefour ar putea exporta produse românești și în Spania, o altă țară cu emigrație românească. În cele două țări locuiesc aproximativ două milioane de români și aceștia pot aduce venituri pentru rețelele din România.

Tendințe de stabilizare a pieței

„Piața a fost foarte bună înainte, în 2008, 2009, 2010, apoi cu criza financiară a scăzut foarte mult și cred că acum se stabilizează”, a detaliat Arnaud Dussaix, director operațional, Carrefour România.

Vânzările produselor alimentare marcă proprie au crescut cu 37% la sută în 2011 față de 2010, iar cele nealimentare, cu 28%. Ponderea produselor marcă proprie a ajuns la 8,5 la sută din totalul încasărilor obținute de comercianți.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri