Calea ferată, închiriată în pierdere

Data publicării:
trenuri mediafax

Cedarea căii ferate către companiile feroviare private este o afacere bună, însă nu pentru stat, chiar dacă scapă de obligaţia reparaţiilor costisitoare. Firmele private sunt cele care au cu adevărat de câștigat, în ciuda faptului că preiau întreținerea șinei. Siguranţa traficului pe secţiile operate de firmele private se asigură de cele mai multe ori nu prin repararea liniei, ci prin micşorarea vitezei de circulaţie, la fel cum se întâmpla şi atunci când aceeaşi linie era la stat.

Închiriind kilometri întregi de cale ferată, firmele private își reduc considerabil cheltuieliele, deoarece în locul tarifului piperat calculat pentru fiecare tren și kilometru de cale ferată parcurs, plătesc o chirie anuală care poate fi și de zece ori mai mică. 

Anul trecut, statul a încasat opt milioane de lei din închirierea a peste 2.400 de kilometri de cale ferată. Banii nu au ajuns nici măcar pentru repararea unui kilometru de șină.

Tot pe bani puțini au ajuns la firmele private în acest an și alți 211 kilometri de cale ferată. Politica închirierii ieftine a liniilor face ca CFR SA să aibă de la an la an mai puţini kilometri în administrare, dar şi mai puţini bani pe care să îi folosească la repararea căii ferate ce îi rămâne. Dacă în 2008 CFR SA încasa din taxa de utilizare a infrastructurii peste un miliard de lei, în 2011 veniturile din acest tarif au scăzut la 830 milioane lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...