Piaţa hainelor a început să se schimbe în urmă cu un deceniu, când în România au început să îşi extindă masiv prezenţa marile mărci străine. Iniţial, marele lor avantaj a fost greutatea etichetei, apoi creşterea puterii de cumpărarare. Au devenit din ce în ce mai accesibile pentru publicul urban. Iar înmulţirea mall-urilor din marile oraşe le-a oferit magazinelor de haine străine oportunitatea să îşi extindă afacerile.
Probabil că ar fi fost suficient spaţiu atât pentru mărcile străine, cât şi pentru cele româneşti, dacă nu ar fi venit criza. În 2009, vânzările de îmbrăcăminte şi încălţăminte, cel puţin cele care pot fi măsurate, au scăzut cu 24%, arată un studiu realizat de PMR.
Rând pe rând, mărcile româneşti au început să intre în insolvenţă, dar au reuşit până la urmă să supravieţuiască.
Tina R a intrat în insolvenţă în 2011. În prezent continuă să aibă magazine atât stradale, cât şi în mall-uri şi a început să se concentreze şi în mediul online. House of Art a intrat în insolvenţă în 2012, dar, de asemenea, a reuşit să îşi păstreze magazinele pe care le are în mall-uri.
Mărcile româneşti de haine fac faţă cu greu mărcilor străine, care au o putere mult mai mare de negociere cu furnizorii, deoarece dau comenzi mari de haine şi, în acelaşi timp, reţele de distribuţie mult mai eficiente, pentru că şi-au permis să le optimizeze.
Cei mai mari trei vânzători străini de haine din România, Inditex, H&M şi C&A, au ajuns să aibă o reţea de 170 de magazine care generează încasări anuale de 350-400 de milioane de euro. Îşi generază aceste încasări doar în marile oraşe, căci, în micile localităţi, majoritatea hainelor sunt cele chinezeşti vândute pe tarabe sau în mici magazine.