Însă gunoiul nostru nu este bun. Nu poate fi reciclat pentru că plasticul şi sticla sunt prea amestecate, iar sortarea lor ar dura o veşnicie. Colectarea selectivă, adică aruncatul sitclei la sticlă şi a plasticului la plastic, nu a prins nici în rândul populaţiei, nici în rândul companiilor de salubritate.
Aşa că în România se câştigă bani din curăţarea gropilor străine de gunoi, în vreme ce gropile de gunoi devin din ce în ce mai mari.
Afaceri de milioane de euro se fac din deşeurile reciclate, însă România nu profită de munţii de gunoaie care poluează oraşele. În fabrici de reciclare ajunge mai puţin de 10% din gunoiul produs în România.
„Am fost contactați din Malta. Acolo fiind o insulă, taxa la groapa de gunoi este de 130 de euro. Noi suntem foarte permisivi și groapă de gunoi este soluția noastră de bază”, spune Constantin Damov, director general al unei fabrici de sortare deşeuri.
Cu alte cuvinte, în țările vestice gunoiul este taxat cu prețuri de peste zece ori mai mari decât în România, iar acele țări preferă să vândă gunoiul în țara noastră, unde este reciclat.
Producătorii de ciment, centrale electrice sau cei care fac afaceri din reciclarea deșeurilor ajung să importe sute de tone de gunoi din alte țări. În mod paradoxal, în România, gropile de gunoi sunt pline ochi.
În Elveția sau Olanda, de exemplu, nu mai există gropi de gunoi. 99% din deșeuri sunt reciclate sau incinerate.
În România, însă, este o adevărată rețea de afaceri între deținătorii gropilor de gunoi și autoritățile locale: contracte semnate pe mulți ani și cele mai mici tarife din Europa - între 5 și 10 euro pentru o tonă de gunoi aruncată la groapă. În plus, lipsesc containerele de reciclare.
„Avem borcane cu muștar, cu ulei de măsline, cu puțin vin. La 350 de grade pentru câteva secunde, materialul devine foarte curat”, spune Constantin Damov.
Sticla este apoi pisată și devine materie primă pentru parbrize, geamuri sau ambalaje. Într-un an, un român arunca 400 de kilograme de deșeuri, din care 16 kilograme reprezintă numai sticlă.