În Statele Unite, factorii care stabilesc tariful unei asigurări sunt atât de mulți încât forma finală a poliţei este stabilită în urma unor calcule complexe.
De exemplu, o femeie de 30 de ani, necăsătorită, cu diplomă de licenţă, care are o funcţie de conducere într-o bancă, îşi asigură maşina cu apriximativ 1.250 de dolari. Dacă aceeaşi femeie, cu aceeaşi diplomă, este doar funcţionar în acceaşi bancă, asigurarea plătită este cu 30 de dolari mai scumpă. Dacă este funcţionar şi este doar absolventă de liceu, asigurarea este cu 200 de dolari mai scumpă.
Calculele au fost făcute de Interest Research Group o organizaţie non-profit care susţine că asigurătorii îşi discriminează clienţii pe baza unor factori care nu au legătură cu siguranţa rutieră. Cu cât un client este mai puţin educat, cu atât asigurarea sa auto este mai scumpă. Cu cât are o funcţie mai înaltă în compania în care lucrează, cu atât are o asigurare mai ieftină.
Din diverse motive, companiile de asigurări îi consideră pe cei cu o carieră de succes mai responsabili. Asta în vreme ce clienţii săraci sunt suspectaţi că ar încerca să fraudeze compania de asigurări.
În plus, companiile de asigurări pleacă de la ipoteza conform căreia clienţii săraci sunt mai puţin educaţi. Aşa că vor vor şti unde să caute poliţe mai ieftine de asigurare şi se vor mulţumi cu primele oferte care le ies în cale.
Pe acelaşi principiu, plătesc poliţe mai ieftine şi clienţii care nu au timp sau chef să verifice toate ofertele din piaţă.
Practicile companiilor de asigurări sunt jignitoare, spun asociaţiile pentru protecţia drepturilor omului şi cele pentru porecţia consumatorilor.
Acestea consideră că asigurătorii ar trebui să ia în calcul doar doi factori: istoricul incidentelor rutiere în care au fost implicate clienţii şi experienţa acestora la volan.