BNR a majorat prognoza de inflaţie la 12,5% pentru finalul anului

Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 12,5% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 6,7% pentru sfârşitul anului viitor, potrivit datelor prezentate joi de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
BNR estima în februarie 2022 o inflaţie de 9,6% pentru finalul acestui an şi de 3,2% pentru 2023, scrie Agerpres.
Conform BNR, pe termen mediu presiunile inflaţioniste asociate costurilor de producţie sunt anticipate a se diminua gradual, dar efectele acestora vor persista pe o perioada de 12 luni la nivelul ratei anuale a inflaţiei IPC.
Potrivit prezentării, BNR se aşteaptă la accelerarea anticipată a ratei anuale a inflaţiei IPC până în iunie, în condiţiile presiunilor din partea costurilor de producţie, exacerbate recent de invazia Rusiei în Ucraina. Banca Centrală menţionează că aceasta este previzionat a fi urmată de o decelerare graduală, întreruptă doar temporar în trimestrul II din 2023, la ieşirea în vigoare a măsurilor de plafonare a preţurilor la energia electrică şi gazele naturale. În contextul evoluţiilor adverse asociate războiului din Ucraina, nu sunt excluse reconfigurări substanţiale ale coordonatelor scenariului de bază.
Editor : V.M.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.