Bloomberg: Imperiul imobiliar austriac Signa riscă să devină cel mai mare dezastru de la criza financiară globală

Data publicării:
profimedia-0823989549
Signa Real Estate Management Germany GmbH ar fi solicitat în Germania intrarea în insolvenţă. Foto: Profimedia Images

Signa, imperiul imobiliar şi de retail în valoare de 23 miliarde de euro al lui Rene Benko, este pe punctul de a anunţa un val de insolvenţe, pe fondul temerilor că eforturile de salvare de ultim moment de a asigura finanţare de urgenţă nu vor avea succes, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Mogulul austriac al Signa, grup care are numeroase subsidiare în diverse ţări, ar putea depune mai multe solicitări de intrare în insolvenţă în următoarele săptămâni, dacă nu reuşeşte un acord de ultim moment, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Signa Group, proprietarul clădirii Chrysler din New York, al magazinului Selfridges din Marea Britanie, al unor centre comerciale de lux în Viena şi al celui mai mare lanţ de magazine din Germania, are nevoie de 600 milioane de euro pentru rezolvarea necesarului de lichidităţi pe termen scurt. Dar timpul trece şi discuţiile pentru găsirea unei soluţii sunt afectate de structura complexă a Signa, care include diferiţi investitori şi creditori la diferite niveluri, adaugă sursele.

Vineri, Signa Real Estate Management Germany GmbH ar fi solicitat în Germania intrarea în insolvenţă. Compania este o subsidiară deţinută în întregime de Signa Prime, care co-deţine Selfridges în Londra şi lanţ de magazine KaDeWe din Berlin.

Tribunalul german nu a confirmat insolvenţa iar purtătorul de cuvânt al Signa nu a răspuns solicitărilor de a comenta informaţia.

Signa riscă să devină unul din cele mai mari dezastre imobiliare din Europa de la criza financiară globală. Şi Banca Centrală Europeană avertiza săptămâna trecută că sectorul imobiliar comercial din zona euro s-ar putea confrunta cu dificultăţi ani de zile, ceea ce reprezintă o ameninţare pentru băncile şi investitorii care îl finanţează. Piaţa imobiliară europeană este sub presiune, după ce BCE a majorat semnificativ dobânzile, care sunt acum la niveluri record, iar economia încetineşte.

Raportul BCE examinează ameninţările la adresa stabilităţii financiare, subliniind temerile majore privind efectele boom-ului imobiliar care acum provoacă probleme în ţări ca Germania şi Suedia. Conform BCE, preţurile proprietăţilor comerciale sunt afectate de slăbiciunea economică şi de majorările de dobânzi din ultimul an şi reprezintă o ameninţare pentru profitabilitatea sectorului bancar şi modelul de afaceri.

Situaţia lui Benko este diferită de cea a altor investitori în sectorul imobiliar, el continuând să facă achiziţii semnificative chiar şi în ultimii ani. În condiţiile în care preţurile proprietăţilor comerciale sunt în scădere, sporeşte lipsa de încredere a investitorilor, iar structura corporate obscură a Signa o face în mod deosebit vulnerabilă.

Cele mai mari expuneri ale Signa sunt faţă de bănci, prin creditele primite pentru a finanţa achiziţiile şi lucrările de construcţii la proiectele pe care le dezvoltă.

Julius Baer Group Ltd, unul dintre cei mai mari creditori ai Signa, a anunţat luni că îşi revizuieşte afacerile privind acordarea creditelor către unii dintre cei mai bogaţi clienţi ai săi, după un împrumut de 687 milioane dolari acordat unui singur investitor. Deşi banca nu a dat publicităţii numele clientului, Bloomberg anunţase anterior că este vorba de Signa şi autorităţile elveţiene de reglementare monitorizează expunerea.

Alte surse au declarat luna aceasta că băncile din Austria aveau la jumătatea anului o expunere de 2,2 miliarde de euro la gigantul imobiliar şi de retail Signa.

Raiffeisen Bank International (RBI) şi Bank Austria, deţinută de UniCredit, sunt responsabile pentru două treimi din această expunere, susţin sursele.

Sursele susţin că în ultimii ani RBI şi-a redus semnificativ expunerea la Signa Group. Oficialii RBI şi ai UniCredit nu au dorit să comenteze informaţiile.

Nici reprezentanţii Signa nu au răspuns imediat solicitările de a comenta.

Banca Centrală Europeană (BCE), care supervizează băncile, a refuzat să comenteze.

Ani de zile, piaţa imobiliară din Europa a fost în creştere, sprijinită de dobânzile ultra-scăzute, dar majorarea semnificativă a costurilor construcţiilor şi a dobânzilor au dus la intrarea în insolvenţă a unor dezvoltatori, în condiţiile în care băncile au redus creditarea, tranzacţiile au îngheţat şi preţurile au scăzut.

Agenţia de evaluare financiară Fitch a retrogradat o divizie a Signa la „junk” (nerecomandat pentru investiţii).

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
bile loto
Rezultate LOTO - Joi, 21 noiembrie 2024. Numerele extrase și premiile puse în joc de Loteria Română
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...