Analiză Bloomberg: Economiile din Europa și-au revenit în ultimul trimestru, dar urmează o nouă recesiune

Data actualizării: Data publicării:
statistici economie grafic coronavirus
Foto: Profimedia Images

Economiile din UE și din zona euro și-au revenit în trimestrul al treilea din 2020, după ce au fost lovite puternic de măsurile luate în primăvară pentru a încetini răspândirea coronavirusului. Totuși, revenirea va fi de scurtă durată, pentru că noile restricții impuse vor afecta din nou economiile europene, scrie Bloomberg.

Economia zonei euro a înregistrat o creștere record în al treilea trimestru, însă previziunile nu sunt deloc bune ținând cont de creșterea numărului de îmbolnăviri și de noile măsuri de restricție anunțate de statele cu cele mai puternice economii.

Produsul Intern Brut a înregistrat în trimestrul trei din 2020 un avans de 12,7% în zona euro şi de 12,1% în Uniunea Europeană.

Franța, Italia și Spania au înregistrat creșteri de două cifre, iar PIB-ul din Germania a crescut cu 8,2%. Revenirea economiei vine după măsurile anti-pandemice din primul și al doilea trimestru.

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele pentru trimestrul trei din 2020, comparativ cu precedentele trei luni, cel mai semnificativ avans a fost în Franţa (18,2%), Spania (16,7%), Italia (16,1%), iar cel mai redus în Lituania (3,7%), Cehia (6,2%) şi Letonia (6,6%).

Însă, indicatorii prezintă un tablou mult mai sumbru, iar economia riscă acum să alunece din nou în recesiune, notează Bloomberg. 

bloomberg economie ue
Sursa: Bloomberg

PIB-ul din al treilea trimestru a crescut cu aproape 13% într-o revenire post-lookdown, dar cifrele separate scot în evidență lupta de durată a Băncii Centrale Europene pentru a ține sub control inflația. 

Prețurile de consum principale au scăzut cu 0,3% față de anul anterior în octombrie, în timp ce rata de bază a rămas la un nivel record.

Președintele BCE, Christine Lagarde, a declarat că indicatorii de joi ar putea continua să scadă la începutul anului 2021, dar a negat că economia se confruntă cu o deflație.

Liderii din toată zona euro au încercat să transmită mesaje de încredere investitorilor, susținând că revenirea după primul blocaj este o dovadă că economiile vor putea rezista ultimelor restricții.

„Economia are o capacitate considerabilă de a reveni. În 2021 vom putea avea o creștere semnificativă”, a declarat ministrul francez de Finanțe.

Germania are o creștere de 8,2% în T3, însă declinul din 2020 va fi de 5,8% din PIB

Economia Germaniei se redresează în urma declinului provocat de pandemia de coronavirus, înregistrând o creştere record, de 8,2% în trimestrul trei din 2020, comparativ cu precedentele trei luni, arată datele publicate vineri de Oficiul federal de statistică.

Analiştii se aşteptau la un avans de 7,3% al celei mai mari economii europene, în perioada iulie-septembrie 2020.

Creşterea peste aşteptări din trimestrul trei se datorează consumului privat mai ridicat, redresării investiţiilor în echipamente şi nivelului ridicat al exporturilor, a precizat Destatis.

Economia germană, motorul Europei, a înregistrat în trimestrul al doilea o contracţie record cu 9,7%, ca urmare a colapsului cheltuielilor de consum, investiţiilor companiilor şi exporturilor în cel mai grav moment al pandemiei. Guvernul de la Berlin se aşteaptă la un declin cu 5,8% al PIB-ului anul acesta, faţă de un recul de 6,3% previzionat în aprilie.

Spania a raportat o creștere istorică a economiei în T3

Spania a raportat un avans istoric al economiei în trimestrul trei din 2020, comparativ cu precedentele trei luni, după ce ridicarea în iunie a restricţiilor impuse pentru a stopa răspândirea pandemiei de coronavirus  a permis redresarea activităţii economice.

A patra economie a zonei euro a înregistrat o creştere de 16,7% în trimestrul trei din 2020, comparativ cu precedentele trei luni, dar încă este cu 8,7% sub nivelul de anul trecut. Consumul, investiţiile şi exporturile au contribuit semnificativ la creşterea trimestrială a PIB-ului Spaniei, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INE).

În pofida redresării trimestriale, Guvernul de la Madrid se aşteaptă la un declin sever al economiei în 2020, de 11,2%, înainte de a reveni pe creştere în 2021, cu o expansiune de 7,2%.

În Italia, prima țară europeană afectată de pandemie, economia a crescut cu 16,1% în cele trei luni până în septembrie, cu mult înaintea prognozei de 11,1%. 

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...