Bilanţ la doi ani de guvernare Ponta: Codul Fiscal modificat de 35 de ori, 260.000 de firme închise sau intrate în insolvenţă

Data publicării:
impozite crop-3

Supraacciza la carburanţi, taxa pe construcţii speciale sau impozitul pe veniturile din agricultură sunt doar câteva dintre birurile puse de Guvernul Ponta. Oamenii de afaceri spun că, astfel, statul încearcă să acopere ineficienţa din administraţie şi din companiile pe care le deţine.

„În economie, statul nu este nici arbitru, nici jucător... trebuie să o spunem pe şleau: este predator. Şi modalitatea prin care statul poate să joace neonest în economie este fiscalitatea. Utilitatea publică nu există decât la nivel declarativ. Concret nu vedem investiţii în infrastructură, în sectorul sanitar sau educaţie”, spune Adrian Manolache, reprezentant al Confederaţiei Patronale Concordia.

„E ca şi cum ai pune ziduri în interiorul casei. Economia se sufocă într-un asemenea cadru. Statul poate să facă mult rău. România este de ani buni într-un iureş legislativ la toate nivelurile”, afirmă Valentin Mircea, expert în domeniul concurenţei.

În plus, guvernanţii strâng bani în conturile instituţiilor de stat prin majorarea tarifelor. Motivul este că aceste instituţii nu au concurenţi în domeniul privat, iar consumatorii sunt obligaţi să cumpere serviciile lor.

„Nu se poate să se trezească cineva dimineaţa şi să spună: hai să dublăm şi noi tariful ăsta că aşa ne-am gândit noi. N-ai cu cine să negociezi. Nu există o a doua autoritate să te duci la ei. Doar ăia sunt”, susţine, la rândul său, Radu Merica, preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Germane.

În ultimii doi ani de guvernare, Codul Fiscal a fost modificat de 35 de ori. În acest timp nu mai puţin de 260.000 de firme s-au închis ori au intrat în insolvenţă. În aceste condiţii, unii investitori spun că îşi vor muta afacerile din România.

Cele mai importante promisiuni din programul de guvernare nu au fost onorate până acum. De exemplu, reducerea contribuţiilor sociale pe care le plătesc angajatorii se tot amână, la fel şi reducerea TVA la 19%. Până acum, Guvernul a reuşit să taie această taxă doar în cazul pâinii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”