Cum arată mobila multifuncţională cu care românii vor să se impună în Europa

Data publicării:
mobila

Mobila multifunctională este viitorul. O demonstrează Târgul Internaţional de la Milano, unde clienţii caută eficienţă, la fel de mult ca stil şi eleganţă. Printre miile de firme din toată lumea sunt şi 17 din România şi cel puţin până acum, expozanţii români pot fi mulţumiţi. Ofertele lor, de la bucătăria din dulap complet utilată şi lustrele care glisează pe tavan, până la mobila din lemn aproape milenar recuperat din tăieri ilegale, au atras atenţia brandurilor mari.

Milano este întâi de toate capitala bunului gust. Orice produci, prezinţi şi încerci să vinzi sau să promovezi aici are stil sau nu are nimic. Regula este valabilă pentru haine, bijuterii şi desigur mobilă. Minimalismul este la mare căutare pentru că se potriveşte aproape în orice loc şi necesită o întreţinere, fireşte, minimală. Din acest punct de vedere, bucătăria din dulap proiectată de o companie din Braşov pare soluţia perfectă pentru orice fel de spaţiu.

Doriana Moldovan - producător de mobilă: „În momentul în care deschidem acest corp de mobilier ne putem bucura de o bucătărie completă ce poate fi amplasată într-un spațiu mic. O bucătărie eficientă pentru un apartament sau pentru un hotel, B&B”.

Ideea a prins şi deja există potenţiali clienţi.

Ideea braşovenilor se înscrie în tendinţe. La Milano atrage tot ceea ce se transformă: mesele care-şi dublează sau triplează suprafaţa, în funcţie de necesităţi, plasmele care dispar discret în garderobă şi lustrele care glisează pe tavan, în funcţie de câta lumină doreşte proprietarul.

Lemnul natural este la mare cautare, dar nu oricum.

Mihnea Gheorghiu, producător de mobilă: „O piesă de mobilier foarte interesantă şi unică. Unică pentru că provine dintr-un copac recuperat vechi de 650-700 de ani, tăiat ilegal şi pe care hoţii nu au reuşit să-l fure. Noi l-am luat prin licitaţie, am obţinut 24 de felii transformate acum în mese unicat”.

Mobilierul natural, aproape rustic, promovat de multe firme româneşti e apreciat. Si dacă firma respectiva are şi un mesaj prietenos cu mediul, cum e cazul unor producători din Reghin, clienţii sunt şi mai încântaţi.

Adrian Giurgiu - producător de mobilă: „Am reuşit să facem mese cu un design minimalist, foarte apreciate de designeri şi de arhitecţi, care se uită mult la mobilă nouă, mai puţin cea clasică. Sunt destul de apreciate în special de nordici, se apropie mult stilul nostru de cel scandinav. Noi plantăm câte un copac pentru fiecare masă vândută”

Oamenii sunt conştienţi că orice bucată de lemn înseamnă un copac tăiat şi vor să se asigure că acesta nu provine din tăieri ilegale sau că pentru copacii sacrificaţi există planuri viabile de împădurire.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
România în cel mai mare dezastru economic din istoria noastră: falimente, șomaj masiv, disperare și vieți...
Digi FM
Sharon Stone, imaginea eleganței la Festivalul de la Palm Springs. Actorul de care e foarte mândră: Cariera...
Pro FM
La 46 de ani, Usher se menține într-o formă de invidiat. Artistul a dezvăluit care este secretul aspectului...
Film Now
Cauza morții regizorului Jeff Baena, soțul actriței Aubrey Plaza, dezvăluită. Cineastul avea 47 de ani
Adevarul
Motivul dureros pentru care David Popovici nu face reclamă la casele de pariuri. Cazul de dependență pe care...
Newsweek
Care pensionari pierd între 150 și 700 lei la pensie în ianuarie? Efectul anulării indexării
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025