Covrigul, indicatorul creșterii economice

Data publicării:
covrig

Covrigii şi patiseriile au devenit cel mai bun indicator economic pentru România. Chiar dacă sunt mereu pline, ele arată un singur lucru: românii consumă mult, dar cumpără produse ieftine. Creşterea economică de peste cinci procente nu se vede aşadar în bunăstarea populaţiei, din moment ce o bună parte din această statistică reprezintă împrumuturi făcute de stat. Iată explicaţiile economiştilor.

Patiseriile par a fi afaceri cu succes garantat în România: vând produse ieftine şi mereu proaspete, pentru că există cerere foarte mare.

Pentru mii de bucureşteni, masa de prânz nu costă mai mult de cinci lei, pentru că nu este luată la restaurant, ci la covrigăria din colţul străzii.

Cristian Păun, profesor de economie la Academia de Studii Economice: Atâta timp cât bunăstarea nu există, nu ai cum să ai un consum mai sofisticat, mai elevat pe partea de calitate”.

Creşterea economică poate veni din împrumuturi sau din ce se acumulează în interiorul sistemului economic. În primul semestru a fost de 5,2% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, dar nu se vede în buzunarul nostru. Explicaţia este dată de specialişti.

Cristian Păun: „Dau un simplu exemplu: ne împrumutăm, creşte datoria publică, ca noi să cumpărăm nişte avioane din Portugalia. În momentul în care se împrumută Guvernul, nu se împrumută pentru Georgică, Ionescu, Popescu ca ei să-şi ia un televizoor să simtă bunăstarea în buzunar”.

Datoria publică a României era de 32,5 mld euro la sfârşitul lunii august, în creştere cu aproape 1 miliard de euro faţă de sfârşitul anului trecut. În spatele acestor cifre, consumul populaţiei nu poate schimba cu mult balanţa. De la Târgu Jiu până la Sibiu, reţeta preţurilor mici este cel mai bun marketing.

Oana Mirilă, director de cercetare GfK: „Este o modalitate de a se proteja. Asta pentru că ei nu se aruncă la investiţii mari. Dorinţa de a cumpăra şi de a investi e încă reţinută”.

Potrivit unui studiu al agenţiei GFK, consumatorii sunt sceptici în ceea ce privește următoarele câteva luni, în special din cauza incertitudinii dată de alegerile parlamentare. Mulți nu exclud posibilitatea unui declin economic.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Incident grav în Cluj: un bărbat a căzut în puțul liftului. Victima a fost intubată și transportată la spital
Incident grav în Cluj: un bărbat a căzut în puțul liftului. Victima a fost intubată și transportată la spital
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...