Ce salariu și-a acordat un miliardar britanic, directorul unui fond de investiții: Aproape 1,9 milioane de dolari pe zi

Data publicării:
Businessman carrying bag of dollars against grey room
Foto: Profimedia

Directorul unui fond de investiții din Marea Britanie, miliardarul Sir Chris Hohn, și-a acordat un salariu-record de 690 de milioane de dolari anul acesta, după ce fondul său, Children’s Investment (TCI), a înregistrat o creștere masivă a profitului, scrie The Guardian

Acesta este cel mai mare salariu de până acum al lui Chris Hohn și, probabil, cel mai mare salariu anual plătit vreodată în Marea Britanie, echivalând cu aproape 1,9 milioane de dolari pe zi.

Salariul este de 15.000 de ori mai mare decât salariul mediu din Marea Britanie și de 3.500 de ori mai mare decât al premierului Rishi Sunak, care și el a lucrat pentru acest fond speculativ între 2008 și 2009. Potrivit datelor financiare raportate autorităților fiscale, suma a fost plătită către o altă companie controlată de Hohn și se crede că miliardarul a reinvestit banii în TCI.

Suma este mult mai mare decât salariul pe care l-a avut anul trecut, 152 de milioane de dolari, și mai mare decât recordul anterior - salariul din 2020 - de 479 de milioane de dolari.

Cine este Chris Hohn

Chris Hohn, fiul unui mecanic auto jamaican, care a emigrat în Marea Britanie în anii 1960, a înființat fondul de investiții TCI în 2003 și a acumulat o avere estimată de Bloomberg la peste 8,2 miliarde de dolari.

El este cunoscut pentru schimbările agresive pe care le promovează la companiile în care investesc. Luna aceasta, Hohn a făcut apel la compania Alphabet, care deține Google, să ia „măsuri agresive” asupra costurilor.

„Compania are prea mulți angajați, iar costul per angajat este prea mare”, a spus el într-o scrisoare deschisă.

Hohn este și unul dintre cei mai mari filantropi din Marea Britanie, investind aproape cinci miliarde de dolari în acțiunile caritabile ale copiilor săi. De asemenea, este interesat de protecția mediului și schimbările climatice. În 2019, el a donat bani către organizația Extinction Rebellion, devenită cunoscută recent, după ce membrii săi au aruncat cu diverse substanțe pe tablouri celebre din marile galerii ale lumii, încercând să atragă atenția asupra crizei climatice.

Hohn, în vârstă de 54 de ani, afirmă că are un stil de viață foarte modest, face yoga și este vegetarian. El a spus că scopul lui nu este să facă bani, ci să îi doneze, pentru că a învățat că nu îi poate lua cu el și că nu aduc fericirea.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire-cheie în cazul tezaurului dacic furat. Ce au găsit anchetatorii olandezi în mlaștina de lângă...
Digi FM
Val de reacții după ce Alina Sorescu a anunțat că a divorțat de Alexandru Ciucu după trei ani de lupte prin...
Pro FM
Alina Sorescu a divorțat oficial, la 3 ani de la despărțire: "În cei 12 ani de căsnicie am trăit în umilință...
Film Now
Catherine Zeta-Jones, după ce a postat o poză nud: "În pană de idei pentru cadoul lui Michael. Asta e...
Adevarul
Stanciu, cu două pase de gol, și Niță au dat lovitura la arabi: l-au bătut pe Benzema
Newsweek
Directorul muzeului care a trimis tezaurul dacic în Olanda: Pensie - 4.500 lei, salariu - 9.000 lei
Digi FM
Leonard Doroftei și-a însurat fiul care-l va face bunic. Soacra mare, superbă în cele două ținute alese
Digi World
Cum să ții mahmureala departe. Băuturile de care să te ferești în timpul unei petreceri și cinci trucuri...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui încearcă să-i taie unghiile: „Atât de multă dramă n-am mai văzut”
Film Now
Idolul adolescenților din anii '90 are cancer. Tatăl a 6 copii, acesta nu și-a anunțat nici apropiații de...
UTV
Nadd Hu neaga relatia cu Mario Fresh. Cine este defapt noul ei iubit: „Trebuie sa va fac o marturisire”