Autostrăzi inaugurate, dar neterminate. Pentru șase km pe A3 e nevoie de încă doi ani

Data publicării:
A3

Din tronsonul pe care s-a tăiat panglica în urmă cu un an lipseşte o porţiune de 6,5 kilomteri, adică tocmai bucata care ar trebui să facă legătura între Capitală și șoseaua de centură.

Potrivit CNADNR, cei 6 kilometri și jumătate lipsă din autostrada Bucureşti-Ploieşti vor fi gata abia în 2015, deși lucrările au început anul trecut şi ar fi trebuit să fie gata în aprilie. CNADNR nu a explicat de ce 

Din cei 62 de km ai autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, anul trecut au fost deschişi circulaţiei doar 56 km, pe ceilalţi şase lucrările nefiind încă terminate.

Primul termen de dare în folosinţă a autostrăzii Bucureşti-Ploieşti a fost anul 2010, finalizarea fiind amânată de mai multe ori.

Lucrările pe Bucureşti - Ploieşti au fost împărţite în două sectoare, Bucureşti-Moara Vlăsiei, unde lucrează încă, pe porţiunea km 0 - km 6, consorţiul italian Impressa Pizzarotti/Tirrena Scavi, şi segmentul Moara Vlăsiei-Ploieşti, construit de asocierea Spedition UMB/Pa&Co Internaţional/Euroconstruct '98/Com-Axa.

Valoarea totală a investiţiei este de 450 de milioane de euro.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri