Aurul şi arta, investiţiile anului 2013

Data publicării:
09012013 20aur 20arta-42891

În 4 ani de criză, românii au economisit 5 miliarde de euro în bănci. Însă, din cauza dobânzilor mici la depozitele bancare şi a inflaţiei care poate devaloriza economiile, mulţi investesc în lingouri de aur.

Decizie bună, pentru că valoarea metalului preţios creşte constant de 12 ani. Cine a cumpărat aur în 2008 are acum un câştig de 85%. Iar preţul aurului va continua să crească, cred economiştii.

Media tranzacţiilor este peste două kilograme, deci, da, sunt clienţi care au peste 20 de kilograme sau chiar mai mult”, a dezvăluit Răzvan Furtună, şeful unui departament de investiţii de la o bancă comercială.

Un lingou de aur de 24 de carate, care cântăreşte 1 kilogram, valorează 40.000 de euro.

Şi investiţiile în artă sunt profitabile. De exemplu, proprietarul tabloului „Plaja la Mangalia”, pictat de Toniza, se poate felicita pentru alegerea făcută.

De la 24.000 la 42.000 în 2 ani de zile. Este aproape o dublare a valorii”, a spus Alexandru Bâldea, director casă licitaţii.

Există însă şi investiţii cu valori mai mici, destinate celor care nu vor neapărat câştiguri mari, ci siguranţă. 120 de lei pe lună pot aduce o pensie privată consistentă. Iar cei care vor să câştige la pensie ca în anii de tinereţe plătesc asigurări şi de 50.000 de euro anual.

Dacă aveţi economii şi un agent bun, economiştii spun că şi bursa dă semne de revenire. Anul trecut, cel mai bine au mers companiile de investiţii financiare şi cele petroliere, dar au fost şi domenii unde investitorii au pierdut bani.

Cel bancar nu a avut o evoluţie foarte bună, ci una mixtă. Au fost bănci cu scăderi puternice. Cel farmaceutic, de asemenea, nu a avut o evoluţie foarte bună”, a declarat Mihai Mureşan, director de tranzacţionare.

O variantă de investiţii care pot aduce profit anul viitor este reprezentată de terenurile agricole. De la 31 decembrie, conform Tratatului de Aderare la Uniunea Europeana, România va fi obligată sa renunţe la condiţiile speciale impuse cetăţenilor străini la achizitia de terenuri. Asta va duce la o creştere cu zeci de procente a valorii acestor suprafeţe, spun specialiştii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri