„Preţul gazelor pentru consumatorii non-casnici alimentaţi în regim reglementat trebuia să crească la sfârşitul anului trecut cu 5%. Nu s-a făcut pentru că trebuia aprobată prin hotărâre de guvern, care însă nu s-a mai dat din cauza schimbării guvernului, dar va fi introdusă la 1 februarie”, a declarat pentru Mediafax preşedintele ANRE, Nicolae Havrileţ.
El a adăugat că, din câte ştie, hotărârea trebuia adoptată miercuri de Guvern.
„În privinţa calendarului de dereglementare a preţului gazelor naturale pentru populaţie suntem la zi, iar în privinţa electricităţii pentru populaţie deregelementarea este prevăzută pentru 1 iulie”, a adăugat Havrileţ.
Potrivit calendarului de liberalizare a pieţei de gaze, asumat prin acordul cu FMI, preţul la gaze trebuia să crească cu 5% de la 1 decembrie 2012. Următoarele etape de creştere pentru anul în curs sunt 1 aprilie (cu 5%), 1 iulie (5%) şi 1 octombrie (3%).
Pentru consumatorii casnici de gaze, calendarul prevede ca la 1 iulie preţul să crească cu 8%, respectiv cu 2% de la 1 octombrie.